Primii doi s-au întors la cluburile de care aparțin după ce împrumuturile la FC Botoşani au expirat (Universitatea Cluj, respectiv Rapid), în timp ce ceilalți şi-au încheiat perioadele contractuale cu ”roş-alb-albaştri”.
Lotul echipei antrenate de Leo Grozavu s-a reunit miercuri şi a reluat pregătirile pentru sezonul competițional 2025-2026, al 13-lea consecutiv pentru FC Botoşani în elita fotbalului românesc.
Pe lângă nucleul de bază pe care s-a mizat în sezonul trecut, la prima şedință de pregătire au fost prezenți şi jucătorii împrumutați în sezonul trecut de FC Botoşani la alte cluburi, Narcis Ilaş, Emanuel Braşoveanu, Bogdan Creț şi Codrin Cărăuşu.
Pe lângă aceştia, au fost prezenți şi alți doi jucătorii Under-21, Luca Popa şi Darius Paşcalău, înregimentați de ”roş-alb-albaştri” la finalul sezonului trecut.
O parte dintre elevii lui Leo Grozavu au susținut miercuri dimineața, la Iaşi, vizita medicală, joi fiind programați la controlul medical ceilalți fotbalişti.
În această vară jucătorii de la FC Botoşani vor avea parte de două cantonamente centralizate. Primul va fi la Putna, în perioada 13-21 iunie, iar al doilea în Austria în perioada 24 iunie-5 iulie.
Pe pământ austriac, ”roş-alb-albaştrii” vor susține patru meciuri de verificare, numele adversarilor şi datele acestor teste urmând a fi stabilite în perioada imediat următoare.
Startul noului sezon competițional al Superligii este prevăzut în weekend-ul 11-13 iulie.