Deși recent declara că este ”în vacanță”, Miriuță a acceptat să revină pe banca tehnică a celor de la Sănătatea Cluj, acolo unde a mai activat și în trecut.
”O figură cunoscută se întoarce acolo unde pasiunea și istoria se întâlnesc”
Clubul Sănătatea Cluj a anunțat oficial revenirea tehnicianului printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, însoțit de o fotografie a acestuia.
”O figură cunoscută se întoarce acolo unde pasiunea și istoria se întâlnesc. Un om care a scris deja câteva povești importante în istoria noastră. Acum, e pregătit să mai scrie câteva...
Ghiciți cine revine în familia verde-albă?”, a fost mesajul transmis de ”Virușii Verzi”.
În precedentul mandat la Sănătatea Cluj, între iulie 2024 și ianuarie 2025, Miriuță a condus echipa în patru meciuri: o victorie, două remize și o înfrângere.
De-a lungul carierei, Vasile Miriuță a pregătit mai multe echipe, printre care Energie Cottbus U19, Energie Cottbus II, Ceahlăul Piatra Neamț, CFR Cluj, ETO Gyor, ASA Târgu Mureș, Energie Cottbus, Concordia Chiajna, Dinamo, Hermannstadt, Kisvárda, Minaur și Poli Iași.