Anunțul oficial vine la doar câteva ore după ce reprezentanții clubului ardelean au anunțat prelungirea contractelor pentru Dan Nistor, Dorin Codrea și Iulian Cristea.
Citește și: Exclusiv Alexandru Chipciu: "Am văzut la Flashscore că am atins mingea de cele mai multe ori"
Alex Chipciu rămâne și în 2026 jucătorul lui U Cluj
Șepcile Roșii au făcut anunțul oficial pe rețelele de socializare.
”FC Universitatea Cluj a ajuns la o înțelegere cu Alexandru Chipciu (36 de ani) pentru ca internaționalul român să își continue aventura în alb și negru, începută în vara anului 2022.
Sosit la echipa noastră imediat după revenirea în Superligă, Chipciu a fost unul dintre titularii obișnuiți ai stagiunii 2022-2023, când a strâns nu mai puțin de 39 de prezențe în Superligă și Cupa României, evoluând, atât ca mijlocaș dreapta sau stânga, cât și ca fundaș lateral, post pe care s-a consacrat în sezoanele viitoare. În primul an petrecut la ”U”, soldat cu salvarea de la retrogradare și finala de Cupa României, internaționalul român a marcat de două ori și a livrat două pase decisive.
Devenit între timp căpitan al „studenților”, Chipciu a fost și mai prezent în atac în sezonul 2023-2024, în care a înscris șase goluri și a contribuit cu patru pase decisive, fiind, alături de colegii săi, la un meci distanță de accederea în play-off-ul Superligii și la doar un penalty distanță de calificarea în Conference League”, a fost comunicatul publicat pe site-ul oficial al celor de la U Cluj.
Până acum, Alex Chipciu a bifat 136 de partide pentru Universitatea Cluj, perioadă în care a înscris opt goluri și a oferit tot atâtea pase decisive.
Cifrele lui Alex Chipciu

