Înainte de reluarea Superligii pe 17 ianuarie, U Cluj rămâne lider în România, cu 37 de puncte, la egalitate cu FCSB. În prima parte a acestui sezon, Dan Nistor a înscris 6 goluri și a oferit 4 pase decisive în 21 de apariții în campionat.
”Dacă nu o să pot să mai alerg sau nu o să dau randamentul... O să zic că atât pot”
Decarul Șepcilor Roșii a vorbit și despre momentul în care se va retrage din fotbal.
”Da, am semnat. (n.r. Te simți ca la 20 de ani?) Nu chiar ca la 20, dar mă simt bine. Să vedem ce se va întâmpla pe viitor. Condițiile, echipa de aici, suporterii. Mi-am făcut foarte mulți prietenii și asta m-a făcut să rămân.
Dacă nu o să pot să mai alerg sau nu o să dau randamentul, cu siguranță că voi ridica mâna. O să zic că atât pot, la revedere, sănătate și numai bine”, a fost răspunsul lui Dan Nistor, potrivit DigiSport.
400.000 de euro este cota de piață a mijlocașului ofensiv, potrivit portalului Transfermarkt.
În această pauză de iarnă, trupa lui Ioan Ovidiu Sabău desfășoară un cantonament în Antalya, acolo unde U Cluj va întâlni adversari precum Gangwon (Coreea de Sud), MTK Budapesta (Ungaria) și Zurich (Elveția).
La reluarea campionatului, în prima etapă din noul an, Șepcile Roșii vor primi vizita ”Lanternei Roșii” Gloria Buzău.