Salt la conținutul principal

Noi litigii pentru CFR Cluj! Daniel Pancu și Marius Bilașco s-au adresat Comisiilor FRF

Daniel Pancu și Marius Bilașco, foști colaboratori la CFR, actualmente angajați ai Rapidului
Daniel Pancu și Marius Bilașco, foști colaboratori la CFR, actualmente angajați ai RapiduluiLucian Alecu / Alamy / Profimedia

CFR Cluj se confruntă cu două noi litigii pe plan intern. Daniel Pancu, fostul antrenor al echipei, și Marius Bilașco, fostul director sportiv din Gruia, s-au adresat Camerei Naționale de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF.

Dosarele lui Pancu și Bilașco au primit termen

Conform soluției publicate joi (3 septembrie), ambele dosare vor fi analizate pe 17 septembrie. Cauza exactă a litigiilor nu a fost precizată, însă acestea ar putea avea legătură cu restanțe financiare.

”DOSAR NR. 599/CL/2026: PANCU DANIEL GABRIEL VS. FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA. Acordă termen la data de 17.09.2026.

DOSAR NR. 600/CL/2026: BILAȘCO MARIUS IOAN VS. FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA. Acordă termen la data de 17.09.2026”, se precizează în soluția publicată de CNSL.

Marius Bilașco s-a despărțit de CFR Cluj în aprilie 2026 și a ajuns ulterior la Rapid. Daniel Pancu a încheiat sezonul precedent pe banca formației ardelene, după care a preluat echipa din Giulești.

Daniel Pancu mai are de primit 45.000 de euro

La începutul lunii august, înaintea meciului Rapid - CFR Cluj, câștigat de giuleșteni cu 3-1, Pancu a dezvăluit că fostul său club îi datorează trei salarii.

”Da, și eu mai am de luat bani de acolo. Salariul pe trei luni”, afirma actualmente antrenorul Rapidului.

Potrivit informațiilor publicate la acel moment, suma totală pe care Pancu o mai are de încasat este de 45.000 de euro.

CFR Cluj traversează o perioadă complicată din punct de vedere financiar și se confruntă cu alte 14 litigii la FIFA, care împiedică momentan clubul să legitimeze o parte dintre jucătorii transferați.

CFR Cluj o întâlnește pe Farul Constanța

Formația pregătită de Marius Șumudică primește vineri (4 septembrie), de la ora 20:30, vizita Farului Constanța, în etapa a opta din Superliga.

CFR Cluj a câștigat ultimele trei partide, 1-0 cu FCSB și 3-2 cu Csikszereda în campionat, respectiv 3-1 cu Sepsi în Cupa României.

Ardelenii s-au despărțit însă în ultimele zile de Meriton Korenica (29 de ani), transferat de FCSB, de Aly Abeid (28 de ani), vândut la JS Kabylie pentru 300.000 de euro și de Sheriff Sinyan (30 de ani), ajuns la Rapid după despărțirea de ardeleni.

Lorenzo Biliboc (19 ani) a primit, la rândul său, o ofertă din Polonia și ar putea pleca din Gruia.

Urmărește CFR Cluj - Farul Constanța pe Flashscore!

Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți

Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

Cum activezi notificările?

Notificări personalizate
Notificări personalizateFlashscore