Nicolae Stanciu, aproape de o revenire spectaculoasă în SuperLigă! Clubul aflat în pole position

Nicolae Stanciu
Nicolae StanciuStefano Nicoli / Gonzales Photo / Profimedia

Nicolae Stanciu (32 de ani) ar putea fi protagonistul celui mai răsunător transfer al iernii în fotbalul românesc. Ajuns în vara trecută în Serie A, la Genoa, căpitanul echipei naționale nu a reușit să se adapteze rigorilor fotbalului italian, iar jurnaliștii din Peninsulă anunță deja o posibilă despărțire definitivă de gruparea „grifonă”.

Conform publicației calcionews, oficialii clubului Genoa au întocmit deja ”lista neagră” pentru perioada de mercato din iarnă.

În timp ce tinerii Seydou Fini și Lorenzo Venturino sunt vizați pentru împrumuturi, situația lui Stanciu este diferită: italienii iau în calcul o vânzare directă către Rapid București.

Mutarea este facilitată de un detaliu administrativ extrem de important, ambele cluburi fiind deținute de omul de afaceri Dan Șucu.

Debut fulminant urmat de declin

Experiența lui Nicolae Stanciu în Italia a început sub cele mai bune auspicii. Mijlocașul a reușit să marcheze chiar la meciul de debut, într-o partidă disputată împotriva celor de la Vicenza în Cupa Italiei.

Totuși, parcursul său ulterior a fost umbrit de probleme medicale apărute în toamnă, care l-au scos din ritmul echipei.

Statisticile internaționalului român la Genoa reflectă o perioadă dificilă: 6 meciuri bifate în total de la transferul din vară și o singură apariție pe gazon în ultimele trei luni.

Nicolae Stanciu
Nicolae StanciuFlashscore

Rapid, destinația ideală pentru relansarea carierei

Jurnaliștii italieni sunt convinși că soluția agreată de Genoa este cedarea fotbalistului către Giulești. ”În privința plecărilor, Genoa se gândește la împrumuturile lui Fini și Venturino și la vânzarea lui Stanciu la Rapid”, notează sursa citată.

Pentru Rapid, aducerea unui jucător de talia lui Nicolae Stanciu ar reprezenta o lovitură de proporții în lupta pentru obiectivele sezonului, oferind echipei un plus de experiență și creativitate la mijlocul terenului.