Altele

”Ne dorim primul loc în Liga 1” Ambiții mari la echipa finanțată de Gigi Nețoiu în Liga a 2-a

Gigi Nețoiu și Ovidiu Burcă
Gigi Nețoiu și Ovidiu BurcăAgerpres
La finalul anului 2024, Gigi Nețoiu (65 de ani) a revenit în fotbalul românesc, omul de afaceri devenind acționarul echipei din Liga a 2-a FC Voluntari.

Fost investitor la Dinamo, Nețoiu a trasat deja obiective mărețe pentru FC Voluntari, echipă care în prezent ocupă locul 4 în Liga a 2-a, cu 29 de puncte acumulate după 16 etape. Omul de afaceri a anunțat zilele trecute faptul că cinci jucători deja au semnat cu formația ilfoveană care va avea până la vară 20 de nume noi în lot.

Ovidiu Burcă: ”Ne dorim să ne luptăm la primul loc din Liga 1”

Recent, în funcția de antrenor principal a fost numit Ovidiu Burcă (44 de ani), tehnicianul care la finele sezonului 2022/2023 reușea să o readucă pe Dinamo pe scena principală a fotbalului românesc. 

După o pauză de un an, Burcă a stat pe bancă la 3 meciuri oficiale pentru FC Voluntari, reușind un egal și două succese în ultimele partide din 2024. Ambițiile sunt mari atunci când vine vorba despre următorul sezon.

”Pe mine domnul Nețoiu m-a adus la Voluntari, ne știm de atâta timp și n-am lucrat niciodată de antrenor și dumnealui, am fost mai mult jucător. Dar dumnealui și domnul Florin Marin au crezut cel mai mult în mine.

Am fost sunat, nu am discutat mult, îl cunosc ca structură, nu am făcut planuri cu dumnealui. Îl cunosc prima dată în calitate de om care decide la club. În cinci minute am fost de acord și am dat drumul la treabă.

La cum l-am auzit pe domnul Nețoiu, își dorește un club care să se bată de la egal la egal cu cele mai mari din România. Chiar începând de anul următor ne dorim să ne luptăm la primul loc din Liga 1. Premisele sunt foarte bune!”, a declarat Ovidiu Burcă pentru iamsport.

Nețoiu: ”Vom da salarii de 13-14.000 de euro pe lună”

Din actualul lot al celor de la FC Voluntari ar urma să rămână aproximativ 10-11 jucători, după spusele lui Gigi Nețoiu.

”Voluntari va aduce cel puțin 20 de jucători în următoarele două perioade de transferuri. Din actualul lot vor rămâne 10-11, cei care sunt de Superliga, nu mă interesează Liga 2. Vom da salarii de 13-14.000 de euro pe lună la Voluntari, indiferent că promovăm sau nu!”, a declarat Nețoiu pentru Fanatik.

În această pauză de iarnă, FC Voluntari va efectua un stagiu de pregătire în Antalya.

Clasament Liga 2 la finalul anului 2024
Clasament Liga 2 la finalul anului 2024Flashscore