Altele

"Ne-au luat-o înainte!" Universitatea Craiova pregătea o ofertă pentru Stanciu

Universitatea Craiova pregătea o ofertă pentru Nicușor Stanciu
Universitatea Craiova pregătea o ofertă pentru Nicușor StanciuSportimage, Sportimage Ltd / Alamy / Profimedia
Nicolae Stanciu (31 de ani) va evolua din această vară la Genoa, după ce contractul său cu Damac se va încheia. Mijlocașul român a fost dorit și de alte echipe, însă formația italiană a fost cea care a reușit să ajungă la un acord de principiu.

Antrenorul Universității Craiova, Mirel Rădoi, a dezvăluit că echipa sa a analizat posibilitatea de a face o ofertă pentru Nicolae Stanciu, însă strategia clubului a fost diferită, iar transferul nu a fost prioritizat în acest moment.

”Foarte bună mutarea lui Stanciu. Cred, că dacă nu se întâmpla acum, era o mare bătălie pentru toate echipele din Superliga. Chiar și Universitatea Craiova lua în calcul o ofertă pentru Nicușor Stanciu. Dar ne-au luat-o înainte, pentru că noi am fost concentrați acum să creăm un profil de jucător pe fiecare poziție, și abia după să încercăm să abordăm jucători când suntem aproape de finalul campionatului.

Focusul nostru acum este pe Cupă și campionat și nu facem în momentul de față oferte pentru jucători. Când vom termina profilul jucătorilor pe fiecare poziție o să vedem.

Dar este un jucător interesant, care cu siguranță s-ar impune în România. Este un jucător pe care îl apreciez foarte-foarte mult, am lucrat cu el acum 10 ani, un jucător care în afara terenului este senzațional, familist formidabil, un jucător cu foarte multe calități, un jucător care poate să acopere multe poziții”, a declarat Mirel Rădoi.