La conferința de presă de la finalul partidei, antrenorul arădenilor, Mircea Rednic, s-a declarat dezamăgit de greșelile făcute de jucătorii săi.
"Sunt supărat și dezamăgit, normal. Le-am făcut două cadouri. Le spun mereu jucătorilor să jucăm simplu și eficient, dar jucăm eficient pentru adversari! La primul gol, Mihai, în loc să degajeze, vrea să o întoarcă cu exteriorul. La al doilea, nici nu mai zic. Ca joc, ne-am creat ocazii, dar noi vrem să o băgăm de la trei metri în poartă, vrem să o ducem până pe linia porții.
Ei au avut două ocazii și au câștigat. Nu reușim să marcăm cu poarta goală..."

"Să salvez echipa și să plec"
Mircea Rednic a dezvăluit că își dorește să o salveze pe UTA de la retrogradare și apoi să părăsească Aradul. "Obiectivul nostru este să salvăm echipa și asta îmi doresc, să salvez echipa și să plec, să îmi văd de drumul meu, că m-am săturat!"
Finalul conferinței de presă a fost tensionat. După ce a spus că nu are juniori de calitate pe care să-i folosească, antrenorul a dat cu pumnii în masă și a părăsit sala de conferințe spunând "Așa presiune e la echipa asta zici că doar în Champions League ați jucat, doar pe Messi l-ați avut aici".