La scurt timp după meci, clubul a primit rezultatele investigațiilor medicale, iar concluziile sunt liniștitoare.
”Bancu este bine, mai simte foarte puțin o jenă”
Mihai Rotaru, finanțatorul clubului, a confirmat că starea fundașului stânga nu ridică probleme majore.
”(n.r. – Despre Bancu ce informații avem?) Bune! Nu este o problemă! Ne punem întrebarea doar dacă îl vom menaja pentru meciul cu Hermannstadt sau nu. A venit acum 40 de minute rezultatul RMN-ului, este ligamentul puțin întins dar nu are nimic. Asta este bucuria dimineții. Bucuria după bucurie.
Am mai auzit aseară un suporter de-al nostru. S-a uitat în sus și a zis: «Ce frumoasă e fericirea». Bancu este bine, mai simte foarte puțin o jenă. Va face terapii pentru că a fost acolo un traumatism puternic, dar fără consecințe”, a fost declarația lui Rotaru, potrivit Fanatik.
Citește și: VIDEO: Baiaram & Assad show! Craiova, scor de neprezentare cu Trnava și aproape de play-off
Rotaru a adăugat și câteva informații legate de un alt jucător, Paradela, care se apropie de revenirea completă:
”Paradela face deja antrenamente cu echipa de o perioadă, dar nu tot antrenamentul. Eu cred că la meciul cu Csikszereda poate să intre, din ce ne-a spus medicul.”
În cazul în care Universitatea Craiova va avansa în play-off-ul Conference League, adversara va fi învingătoarea dublei dintre Bașakșehir și Viking. Turcii s-au impus cu 3-1 în prima manșă.