Venirea lui Andrea Mandorlini dipă plecarea lui Dan Petrescu nu a produs schimnbarea în bine dorită de conducere, iar oficialii din Gruia vor intra în ședință de urgență. Postul italianului este în pericol, conform informațiilor din interiorul clubului citate de GSP.ro.
Unul dintre motivele haosului de la CFR Cluj este că Mandorlini nu reușește să-și impună planurile de joc, iar jucătorii sunt nemulțumiți de metodele sale.
Se pare că italianul a surprins echipa înainte de meciul cu Metaloglobus, când a anunțat un alt prim 11 decât cel pe care îl pregătise pe parcursul săptămânii.
Mai mult, în timpul meciului, Mandorlini a demonstrat că nu are o strategie clară, când a chemat de la încălzire trei jucători, pe Cordea, Păun și Biliboc, i-a ținut pe margine două minute, i-a trimis înapoi în colțul terenului, pentru ca apoi să-i cheme din nou. Doar Păun și Cordea au intrat, iar la scurt timp a intrat și Biliboc.
Calmul lui Mandorlini îi scoate din minți pe suporteri
Deși echipa se află într-o situație critică, Andrea Mandorlini a rămas calm la finalul meciului, un fapt care i-a îngrijorat și mai mult pe suporteri.
”Nu este o tragedie, fotbalul este complicat. Dacă am fi marcat atunci și am fi intrat în avantaj, cred că am fi putut înscrie din nou ulterior. Dar așa e fotbalul, uneori ciudat,” a declarat italianul la interviuri.

În cazul în care Andrea Mandorlini va fi demis, mai multe nume sunt vehiculate pentru a-i lua locul: Daniel Pancu, fostul selecționer al naționalei U21, Adrian Mutu, fostul antrenor al Petrolului și al echipei naționale U21.
De asemenea, un alt italian, Cristiano Bergodi, este liber de contract, după ce a fost demis de la Rapid, iar în calcul este luat și Cosmin Contra, fostul selecționer al României.