Younes Hamza a fost unul dintre cei mai apreciați jucători ai Petrolului, grupare pentru care a evoluat în două rânduri în 2012-2014, respectiv 2019-2020, tunisianul reușind să înscrie în total 39 de goluri în toate competițiile pentru ”lupii galbeni”.
Critici la adresa președintelui Claudiu Tudor: ”Mă înjura din tribună”
Deși duelul Petrolul - Unirea Slobozia a avut loc pe 22 decembrie, fostul atacant al prahovenilor a decis să își spună nemulțumirea la distanță de 6 zile, prin intermediul rețelelor de socializare.
”Am stat să mă gândesc dacă să îmi exprim această dezamăgire, dar am considerat-o o lipsă de respect faţă de un fost jucător pentru care Petrolul a însemnat ceva şi care, la rândul lui, a însemnat ceva pentru Petrolul.
Am fost invitat de suporteri să dau lovitura de start a ultimului meci din 2024 şi să ofer premiul pentru cel mai bun jucător al anului.
Am acceptat invitaţia lor cu onoare, fiindcă suporterii sunt, de fapt, clubul. La fel ca şi jucătorii, cei care conduc clubul pleacă şi vin, însă suporterii sunt mereu acolo, iar afecţiunea lor m-a făcut să mă simt întotdeauna privilegiat şi recunoscător.
Dar am avut însă și o surpriză neplăcută. Preşedintele clubului nici nu a venit să mă salute sau să îmi înmâneze personal tricoul primit din partea fanilor şi a clubului.
Mi s-a părut o lipsă de respect, chiar dacă am înţeles antipatia pe care Claudiu Tudor şi-o manifestă la adresa mea încă de acum câţiva ani, atunci când am revenit cu bucurie şi onoare la Petrolul, iar el mă înjura din tribună.
Personal, am depăşit acest moment după o discuţie faţă în faţă, în care i-am spus tot ce am avut de spus. Nu sunt genul de om care să ţină ranchiuna, şi cred că viaţa este prea scurtă pentru astfel de răutăţi personale.
Poate că asta este problema mea, am preferat să spun tuturor adevărul în faţă, şi nu să vorbesc pe la spate, iar poate multora nu le convine adevărul spus în faţă...
Nu mi-aș fi exprimat această dezamăgire personală dacă nu era vorba despre o persoană care reprezintă în mod oficial clubul Petrolul într-un moment pe care foarte mulți l-au trecut cu vederea, sau poate nu l-au remarcat...
Cu prietenie, al vostru Hamza Younes! Crăciun şi anul nou fericit, cu bucurii şi sănătate pentru voi toţi!”, a fost postarea publicată pe rețelele de socializare de fotbalistul tunisian.