”M-am gândit că nu o să mai joc fotbal!” Țicu, primele declarații în tricoul lui Dinamo

Valentin Țicu s-a alăturat lotului lui Dinamo în cantonamentul de iarnă din Antalya
Valentin Țicu s-a alăturat lotului lui Dinamo în cantonamentul de iarnă din AntalyaDinamo Bucuresti

Dinamo București l-a prezentat vineri (2 ianuarie) pe Valentin Țicu (25 de ani), prima achiziție a clubului în această perioadă de transferuri.

Fundașul stânga a participat la o conferință de presă susținută în cantonamentul din Antalya, unde a vorbit despre schimbarea de echipă și obiectivele pentru perioada următoare.

Țicu a ajuns la Dinamo din postura de jucător liber de contract, după ce și-a reziliat înțelegerea cu Petrolul Ploiești, clubul la care și-a petrecut întreaga carieră de până acum.

Citește și: Oficial! Louis Munteanu a fost prezentat de noua echipă: ”Zvonurile sunt adevărate!”

Valentin Țicu: ”Vreau să-mi recapăt plăcerea de a juca fotbal”

Apărătorul a subliniat că decizia a venit într-un moment important pentru el, după o perioadă complicată marcată de accidentări. Țicu a explicat ce își propune după sosirea la Dinamo și cum privește noua etapă din carieră.

”În anul 2026 vreau să mă bucur cât mai mult de fotbal. Mă bucur că am revenit la antrenamente și sunt la capacitate maximă, pot da sută. Vreau să-mi recapăt dorința de a juca fotbal. Am regăsit acum plăcerea de a juca fotbal și vreau să mă bucur. Uitasem cum e să te bucuri de fotbal sută la sută.

E o trecere mare de la Petrolul la Dinamo, e un impact mare. Nivelul este mult mai intens. Mă bucur să fiu aici, să fiu pe teren și să mă antrenez normal. Mă cunoșteam cu mulți dintre colegi. Nu a fost greu să vin la Dinamo. După ce am luat decizia de a pleca de la Petrolul, a venit această ofertă. Au fost ceva discuții și în altă parte, dar Dinamo s-a mișcat mai repede. Și vreau să le mulțumesc celor din conducere pentru încredere.

Am discutat și cu domnul Kopic. Mi-a zis că-i plac jucătorii serioși, așa mă consider și eu, și că va merge cu noi până la limită, că vrea să scoată tot ce e mai bun din noi.

Dinamo e o provocare, cea mai mare provocare din cariera mea. Trebuie să mă adaptez la un mediu nou și vreau să mă bat la campionat. Fanilor le promit că voi da totul la fiecare meci, în fiecare minut și la fiecare antrenament.”

”M-am gândit că nu o să mai joc fotbal”

Fundașul a vorbit și despre perioada dificilă traversată din cauza accidentărilor, care l-au ținut departe de teren o lungă perioadă.

”Acel an și jumătate a fost foarte greu, cu multe intervenții. După fiecare operație, practic uiți să mergi, nu poți să miști piciorul. Și te gândești la cel mai negru scenariu.

Da, am avut și gânduri negre, că nu mai pot juca. Dar am făcut tot ce a depins de mine pentru a juca și a avea din nou minute. Acum sunt mult mai puternic, atât fizic, cât și psihic.

Am dovedit că stau foarte bine din punct de vedere psihic, dacă sunt aici. Acum, răbdarea a devenit atuul meu, deși înainte de accidentare îmi cam lipsea.”

Despre despărțirea de Petrolul: ”Mă gândesc doar la viitor”

Valentin Țicu a explicat și modul în care s-a produs separarea de fostul său club, subliniind că privește exclusiv spre viitor.

”Acum mă gândesc doar la viitor. Nu vreau să intru într-un duel al declarațiilor cu Petrolul. E echipa care mi-a dat totul, echipa la care am crescut.

După terminarea campionatului am vorbit cu cei de acolo și mi-au zis că nu se vor mai putea baza așa mult pe serviciile mele, că va fi greu să joc și că nu știu ce să facem.

Cumva, despărțirea a venit și din partea mea. Ne-am despărțit pe cale amiabilă. Pe moment am fost dezamăgit, dar acum mă gândesc la Dinamo.”

Meciuri amicale cu Young Boys și Gangwon pentru Dinamo în această lună

Primul meci de verificare pentru ”câini” este programat pe 7 ianuarie, contra elvețienilor de la Young Boys Berna, fosta adversară din Europa League a rivalilor de la FCSB, urmând ca echipa pregătită de Zeljko Kopic să întâlnească formația sud-coreeană Gangwon FC pe 11 ianuarie.