Altele

Lovitură dură pentru Dinamo! Verdictul în cazul accidentării lui Politic

Dennis Politic ar putea reveni pe teren abia în finalul sezonului regulat
Dennis Politic ar putea reveni pe teren abia în finalul sezonului regulatRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Aflată într-o luptă directă pentru a prinde play-off-ul, Dinamo a primit o veste proastă.

Dennis Politic, extrema în vârstă de 24 de ani și unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Zeljko Kopic, a suferit o ruptură musculară și va lipsi de pe teren aproximativ o lună, potrivit informațiilor Digisport.

În august 2024, la scurt timp după startul sezonului curent în Superligă, Politic a suferit o leziune musculară în timpul partidei cu Poli Iași din etapa a 5-a, încheiată cu scorul de 2-2. Atacantul a fost schimbat în minutul 31 al partidei și a lipsit ulterior la partidele de campionat cu Rapid, Universitatea Craiova, U Cluj și Unirea Slobozia.

În prezent, jucătorul ”câinilor” ar putea fi disponibil pentru Dinamo abia în ultimele două etape din sezonul regulat, acasă cu Hermannstadt și în deplasare cu UTA Arad.

1,2 milioane de euro este cota de piață a lui Dennis Politic, conform Flashscore. În acest sezon, fotbalistul are 6 goluri marcate în 17 apariții în Superligă pentru Dinamo.

Cifrele lui Dennis Politic pentru Dinamo în campionat, sezonul 2024/2025
Cifrele lui Dennis Politic pentru Dinamo în campionat, sezonul 2024/2025Flashscore