Altele

Louis Munteanu va fi sancționat în urma conflictului de la CFR Cluj

Louis Munteanu
Louis MunteanuFlaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Conflictul dintre Louis Munteanu și CFR Cluj se apropie de sfârșit. Cele două părți ar fi reluat legătura și atacantul urmează să revină la antrenamentele echipei. Clubul îi pregătește o amendă drastică.

După înfrângerea șocantă din Suedia, 7-2 contra lui Hacken, Dan Petrescu a demisionat și Louis Munteanu a plecat de la echipă. Atacantul nu s-a prezentat la antrenament și a refuzat să joace în meciul de campionat cu Oțelul Galați, când clujenii au suferit încă o înfrângere dură (4-1). 

În cursul zilei de luni, Louis Munteanu și conducerea clujenilor au ajuns la un acord comun pentru ca atacantul să revină la antrenamente, transmite GSP. Totuși, ieșirea îl va costa scump pe Munteanu, până la 10.000 de euro fiind amenda care i se pregătește. 

Citește și: "Copilul este dezinformat!" Reacție după ce Louis Munteanu a părăsit lotul lui CFR Cluj

Reacția lui Louis Munteanu a venit pe fondul dezamăgirii că clubul nu a acceptat încă nicio ofertă de transfer venită pentru el. În ultima lună, Dan Petrescu l-a lăudat în repetate rânduri pe atacant, despre care spunea că se antrenează exemplar și că nu este influențat de zvonurile unui posibil transfer în străinătate. 

Cu toate acestea, atacantul a răbufnit după meciul cu Hacken. 

În condițiile în care va fi reprimit la echipă, Louis Munteanu ar putea reveni pe teren chiar în meciul retur cu Hacken, când CFR trebuie să facă uitată rușinea din meciul tur, chiar dacă șansele de calificare sunt infime.