Altele

LIVE FCSB - Univ Craiova. Din nou intervenție VAR. Se acordă penalty, dar e ratat

Actualizat
FCSB celebrează marcarea golului
FCSB celebrează marcarea goluluiRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Pe Arena Națională, FCSB (locul 11, 10 puncte) o primește pe Universitatea Craiova (lider, 24 de puncte), într-un derby cu miză uriașă, dar umbrit de problemele interne ale ambelor combatante.

FCSB - Universitatea Craiova 1-0 Urmărește comentariul audio Flashscore

Prima decizie importantă a partidei a venit în minutul 6, când Istvan Kovacs a dicatat penalty pentru FCSB. Bîrligea a căzut în careu după un duel cu Romanchuk, dar reluările video au arătat că nu s-a comis nicio infracțiune, iar Kovacs și-a schimbat decizia după ce a mers la monitor.

Șansă mare pentru Craiova în minutul 11, când Etim a pasat ideal în careu pentru Teles, însă portughezul a trimis mingea pe lângă poartă dintr-o poziție excelentă.

Rădulescu, jucătorul Under 21 al Craiovei, a fost primul ghinionist al serii. După doar un sfert de oră de joc, tânărul mijlocaș a acuzat o problemă musculară și a fost nevoit să părăsească terenul, fiind înlocuit de David Matei. Jocul s-a reluat într-un ritm echilibrat, dar FCSB a început să pună presiune. Olaru a trimis o centrare excelentă din corner, iar Mihai Popescu s-a înălțat peste apărarea olteană, reluând cu capul puțin pe lângă poartă.

Tensiunea a crescut la scurt timp după aceea, când Nsimba a avut un duel dur cu Olaru, atingându-l cu crampoanele. Jucătorii bucureșteni au cerut imediat al doilea cartonaș galben pentru atacantul Craiovei, însă arbitrul Istvan Kovacs a lăsat jocul să continue.

Imediat, Craiova a replicat cu cea mai mare ocazie de până atunci. Nsimba a centrat perfect din stânga, iar Cicâldău, lăsat liber în careu, a trimis cu capul peste poartă dintr-o poziție excelentă, spre disperarea băncii tehnice a oltenilor.

În minutul 37, arbitrul Istvan Kovacs este chemat din nou la marginea terenului, pentru a analiza la VAR un contact dintre Screciu și Stoian. După câteva momente de tensiune și o nouă vizionare atentă a fazei, centralul indică punctul cu var, de unde Tănase transformă cu siguranță.

La pauză, campioana schimbă strategia. Mihai Toma este introdus pe postul de fundaș dreapta, în locul lui Pantea, care avea deja un cartonaș galben, iar David Miculescu intră pe flancul drept, în locul tânărului Stoian.

La scurt timp după reluare, Adrian Șut își încearcă norocul de la distanță, însă mingea trece milimetric pe lângă bară. FCSB continuă să preseze, iar câteva minute mai târziu, Bîrligea primește o minge la marginea careului și trimite un șut superb spre colțul lung, dar Isenko are o intervenție excelentă, reușind să respingă în corner.

Echilibrul s-a rupt în minutul 58, când Cicâldău a intrat cu piciorul sus la Olaru, iar Kovacs i-a arătat al doilea galben și a fost eliminat. 

Echipele de start

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - Pantea, Ngezana, M. Popescu, Radunovic - F. Tănase, Șut, Olaru - Cisotti, Bîrligea, Stoian

Univ. Craiova (3-5-2): Isenko - A. Rus, Screciu, Romanchuk - Rădulescu, Teles, T. Băluță, Cicâldău, F. Ștefan - Nsimba, Etim

După duelul din Polonia cu Rakow, Mirel Rădoi a decis să lase pe bancă doi dintre cei mai importanți jucători ai săi: Assad Al Hamlawi și Ștefan Baiaram, Nsimba și Etim fiind preferați în ofensivă. 

Avancronică

Campioana en-titre vine după prima victorie acasă din acest sezon, un 1-0 cu Oțelul decis de un penalty transformat de Florin Tănase (min. 48). Decarul FCSB-ului este acum liderul golgheterilor (6 reușite).

Totuși, moralul echipei este la pământ după eșecul de joi din Europa League, 0-2 cu Young Boys Berna. Patronul Gigi Becali a fost aspru criticat pentru decizia de a-și ține rezerve vedetele (Tănase, Olaru, Cisotti, Bîrligea), introducându-le pe teren doar după ce scorul era deja stabilit. Nemulțumirea a atins cote maxime:

Fanii au reacționat boicotând partida, sâmbătă la prânz fiind vândute doar 7.000 de bilete, în semn de protest față de deciziile lui Becali.

FCSB are și probleme de lot: Dawa, Graovac și Edjouma sunt accidentați, iar Becali a anunțat că nu-i mai vrea în echipă pe Kiki, Chiricheș și Edjouma.

Antrenorul Elias Charalambous se agață de performanțele bune din trecut: ”Înfruntăm poate cea mai bună echipă din acest an, dar am demonstrat că putem juca bine în derby-uri și vrem să o facem din nou.”

Probabilitate victorie
Probabilitate victorieFlashscore

Deși ocupă prima poziție, Universitatea Craiova traversează o criză de rezultate, ajungând la trei meciuri consecutive fără victorie (înfrângere cu Oțelul, egal cu Dinamo, înfrângere cu Rakow în Conference League).

Ultimul meci de campionat, un 2-2 cu Dinamo, a fost marcat de eliminarea căpitanului Nicușor Bancu (suspendat pentru derby-ul cu FCSB) și de egalarea primită în minutul 90, urmată de alte două mari ocazii ale adversarilor. Eliminarea lui Screciu și eșecul din Europa League (0-2 cu Rakow) au adăugat presiune pe echipa din Bănie.

H2H
H2HFlashscore