FC Botoșani - Petrolul Ploiești 0-1
Practic, meciul a început de la scorul de 0-1, ploieștenii reușind să deschidă scorul în secunda 70. Dulca a centrat în fața porții adverse, de unde Hermann a reluat simplu în plasă.
Gazdele au început apoi cursa pentru egalare, însă presiunea pusă nu a produs efecte pe tabelă. Mai mult, în minutul 25 Petrolul a introdus pentru a doua oară mingea în plasă, dar reușita lui Chică-Roșă a fost anulată pe motiv de offside.
Cu cinci minute înainte de finalul primei părți, Enzo a centrat excelent pentru Mailat, dar acesta a încercat o execuție din foarfecă, care n-a nimerit ținta.
Repriza secundă s-a desfășurat după același scenariu, cu același deznodământ, FC Botoșani nereușind să puncteze decisiv și suferind a patra înfrângere la rând.
Formația moldoveană, care duminică va afla cel mai probabil numele noului antrenor după plecarea lui Leo Grozavu, ocupă locul 9, cu 42 de puncte, în timp ce Petrolul a primit o gură uriașă de oxigen în lupta pentru evitarea pozițiilor din ”zona roșie”, ploieștenii urcând pe 12, cu 32 de puncte.
Statistica partidei + Rezumat video

Echipele de start + Informații pre-meci

După ce a ocupat chiar fotoliul de lider în acest campionat, Botoșani a ratat prezența în play-off și a rămas fără antrenor principal. Eșecul categoric de la Sibiu (1-3 cu Hermannstadt) i-a fost fatal lui Leo Grozavu, demis după o partidă în care lipsa de control asupra vestiarului a fost evidentă.
Deși ocupă locul opt cu 42 de puncte, FC Botoșani traversează o perioadă neagră, cu o singură victorie în ultimele 11 runde. Totuși, terenul propriu rămâne un aliat de nădejde: doar cele două formații din Cluj, CFR și Universitatea, au reușit să plece victorioase de aici în acest sezon.

Petrolul ocupă poziția a 12-a, cu 29 de puncte, după o remiză frustrantă pe teren propriu cu Csikszereda și e hotărâtă să iasă din apele tulburi ale subsolului clasamentului. Antrenorul Eugen Neagoe a pus eșecul de a câștiga pe seama arbitrajului, însă realitatea din teren arată o echipă care suferă la capitolul finalizare.

”Lupii galbeni” nu s-au mai impus în deplasare de șapte partide, deși au reușit să marcheze constant în ultimele patru ieșiri.
Neagoe va păstra, cel mai probabil, sistemul cu patru fundași, cu Pap și Roche în centrul defensivei. Linia de mijloc va fi asigurată de trio-ul Dulca, Dongmo și Jyry, în timp ce speranțele ofensive se leagă de forma lui Rareș Pop, proaspăt marcator al primului său gol pentru ploieșteni, alături de Chică Roșă și veteranul Grozav.
