FC Botoșani - Rapid București, 20:30
Meciul pune față în față primele două clasate: Rapid este lider cu 38 de puncte, iar Botoșani se află imediat în spate, cu 36 de puncte.
Rapid are cel mai bun atac din SuperLigă, cu 33 de goluri marcate, în timp ce FC Botoșani deține cea mai bună apărare, cu doar 14 goluri primite în 18 etape.
Echipa lui Marius Grozavu intră în meci cu sentimente amestecate. Deși a câștigat în campionat 1-0 la Clinceni cu Slobozia, a suferit o înfrângere surprinzătoare în Cupa României, 1-3 acasă cu Hermannstadt, pe 3 decembrie.
Totuși, antrenorul moldovenilor a menajat piesele grele (Mailat, Ongenda, Dumiter au intrat abia în repriza secundă).
Conform statisticilor OPTA, Botoșani este prima în topul meciurilor de pe teren propriu, fiind neînvinsă, cu 21 de puncte acumulate (șase victorii și trei remize) și un golaveraj impresionant de 20-7.

"Alb-vișiniii" vin după o înfrângere în Cupa României, 1-2 la FC Argeș. În campionat, formația antrenată de Constantin Gâlcă a obținut o victorie clară, 4-1 acasă cu Csikszereda.
Rapid este de asemenea prima în topul jocurilor din deplasare, cu cinci victorii, trei egaluri și un singur eșec (golaveraj 12-7, conform OPTA).
Antrenorul giuleștenilor este conștient de dificultatea confruntării: "Știm că nu va fi ușor. E un meci cu agresivitate. Echipa adversă are viteză la extreme, este o echipă care acasă nu a pierdut până în momentul de față", a avertizat Costel Gâlcă.
Absențe: Burmaz, Hazrollaj, Mendes și Pașcanu sunt accidentați, iar Bolgado este suspendat.

Ra
