CFR Cluj - „U” Cluj 1-3
Cu trei victorii consecutive, „U” Cluj a ajuns la 18 puncte și ocupă locul 5, la cinci puncte de liderul Dinamo. CFR-ul lui Marius Șumudică este pe poziția a opta, cu 13 puncte, la un punct de Farul, ocupanta ultimului loc de play-off.
Deschiderea de scor a venit repede în Gruia, acolo unde Stefan Drazic a înscris în minutul 12.
Rezumat video complet: CFR - U Cluj 1-3
Servit de Andrei Cordea în fața porții, în urma unui out de margine, atacantul sârb l-a învins pe Lefter cu un șut pe jos. După marcarea golului, Drazic s-a bucurat într-un mod inedit, vârful ridicând de pe teren o torță aruncată din tribune de către fanii de la U Cluj.
La scurt timp, partida a fost întreruptă preț de câteva minute de către centralul Horia Mladinovic, din pricina torțelor aruncate în teren de fani. Căpitanii celor două formații, Mario Camora, respectiv Dan Nistor, au mers să vorbească cu cele două galerii.

În startul părții secunde, U Cluj a revenit montată de la vestiare, Cristiano Bergodi introducându-i în teren pe Marius Ștefănescu și Jovo Lukic. Cel din urmă a provocat un penalty, după ce Viktor Kun a atins mingea cu mână în careul feroviarilor, în urma unui duel aerian cu atacantul bosniac.

Jocul a continuat inițial, însă la o întrerupere centralul Horia Mladinovici a fost chemat la VAR și a dictat lovitură de pedeapsă. Din 11 metri, ivorianul Issouf Macalou l-a învins fără emoții pe Octavian Vâlceanu și a restabilit egalitatea pe tabelă.
La scurt timp, Șepcile Roșii au răsturnat rezultatul: Oucasse Mendy (55) a fructificat o centrare bună venită de la Lukic.
Cu 20 de minute înainte de final, defensiva CFR-ului a fost făcută din nou KO: Macalou a realizat dubla, de această dată ivorianul învingându-l pe Vâlceanu dintr-o centrare din flancul stâng a lui Alex Chipciu. Mingea a lovit bara transversală înainte de a intra în plasă.
Revenit în Superligă, algerianul Billel Omrani a fost introdus în teren de Șumudică în minutul 74, în locul lui Andrei Cordea, însă fără vreun efect pentru formația din Gruia.
Echipele de start și informații pre-meci

Partida, programată inițial în luna august, a fost amânată la cererea trupei din Gruia cu acordul Universității, pentru ca echipa gazdă să își poată pregăti dubla europeană cu formația norvegiană Tromsø.
Derby-ul găsește cele două rivale în zone apropiate ale clasamentului. Universitatea Cluj ocupă poziția a 5-a, având 15 puncte și un golaveraj de 14-13. De cealaltă parte, CFR Cluj se află pe locul 8, cu 13 puncte strânse, dar cu o linia de clasament ce numără 15 goluri marcate și 14 primite.

Noutățile din lotul lui Marius Șumudică
Statisticile arată că CFR Cluj își schimbe radical evoluția atunci când joacă pe teren propriu, fiind neînvinsă în Gruia în actuala ediție de campionat. Cu trei victorii și un egal acasă, dar și un golaveraj impresionant de 9-1 (5-0 cu Voluntari, 1-0 cu FCSB, 0-0 cu Farul și 3-1 cu FC Botoșani), echipa lui Marius Șumudică își menține fortăreața intactă.
Principalii piloni din ofensiva gazdelor rămân Cordea și Drazic, ambii cu câte cinci reușite în Superligă, Cordea fiind titular în toate cele nouă meciuri de până acum.
Alin Fică rămâne indisponibil după operația la menisc suferită în august, în timp ce noile achiziții din ultima zi de mercato, Leo Saca, Cristian Perea și Jelani Dumas, s-au pregătit intensiv și pot debuta în acest derby.

„U” Cluj vine după două victorii, dar suferă în deplasare. Elevii lui Cristiano Bergodi au depășit perioada critică cu trei înfrângeri consecutive, bifând două victorii fără gol primit în ultimele etape: 3-0 cu Oțelul și 2-0 la Voluntari.
Piesa de bază în angrenajul Universității este atacantul Alibek Aliev. Fostul jucător al CFR-ului traversează o formă excelentă, având șase goluri și trei pase decisive în campionat, fiind implicat direct în nouă dintre cele 14 reușite ale echipei.
Lukić s-a întors marți la echipă după ce a adunat 46 de minute în patru meciuri pentru naționala Bosniei-Herțegovina (obținând penalty-ul decisiv în 1-0 cu Polonia). Deși Lukić este apt de joc, revenirea sa cu doar două zile înaintea derby-ului, combinată cu randamentul de excepție al lui Alibek Aliev, îl pune pe Bergodi în fața unei alegeri dificile pentru primul 11.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

