Altele

Kopic, dezamăgit după ce Dinamo a ratat victoria în ultimele secunde:” E greu, dar trebuie să acceptăm”

Zeljko Kopic
Zeljko KopicRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia
Dinamo a terminat la egalitate, scor 1-1, partida contra celor de la Sepsi din cadrul etapei cu numărul 18 din SuperLiga României, cu golul covăsnenilor venit la ultima fază.

Un autogol și un penalty au scris istoria acestei partide. ”Câinii Roșii” au condus cu 1-0 după autogolul lui Branislav Ninaj în minutul 38 și se părea că vor încheia cu toate cele 3 puncte până în minutul 90+9, atunci când Denis Haruț a executat tehnic o lovitură de la 11 metri, cu o scăriță și a adus un punct echipei sale. 

La finalul partidei antrenorul Zeljko Kopic a fost neașteptat de liniștit și echilibrat, având  în vedere situația.

Croatul și-a lăudat elevii pentru joc, chiar dacă au fost egalați pe final și a dat vina pe o lipsa de concentrare. 

”Am stat bine în apărare și nu i-am lăsat să-și creeze ocazii. Acea greșeală din final ne-a costat două puncte. Sigur că poate să fie o lipsă de concentrare, e greu să te concentrezi când ai totul în mâini și apoi pierzi”, a explicat Kopic. 

”Suntem dezamăgiți, dar am făcut o primă repriză foarte bună. În a doua repriză am avut câteva probleme ofensiv, dar ne-am apărat bine. Sigur că este dezamăgitor să primești gol în ultimele secunde, dar trebuie să acceptăm asta”, a adăugat tehnicinul.

Dinamo a ratat momentul 

”Câinii” ar fi putut fi lideri în SuperLigă, fie și temporar, dacă ar fi luat toate cele 3 puncte. Este o situație conștientizată inclusiv de antrenorul Zljko Kopic.

”Azi a fost o oportunitate să urcăm pe primul loc, dar vom vedea ce se întâmplă pe viitor”, a spus Kopic.

”Avem două meciuri la Bacău, primul în Cupă, apoi în campionat. Vom vedea ce se întâmplă și ce echipe vom alinia”, a continuat tehnicianul legat de partidele viitoare. 

De menționat că duminică, pe 1 decembrie, se va împlini 1 an de la instalarea lui Kopic pe banca lui Dinamo.

Zeljko Kopic spune că este satisfăcut de ce a realizat în acest an: ”în primele 6 luni tot ce era important era să nu retrogradăm. Am reușit asta, iar apoi am încercat să construim o platformă pentru a dezvolta echipa, pentru a ne îmbunătăți jocul. Cred că suntem pe un drum bun, avem constanță în prestații și rezultate”.