Înainte de partida cu U Cluj din cadrul etapei a patra a play-off-ului, antrenorul croata Zeljko Kopic a precizat că a început deja pregătirile pentru noul sezon. "În acest moment facem tot ce putem în play-off, iar în paralel analizăm toate detaliile şi prestațiile fiecărui jucător. În opinia mea, pentru a atinge ceea ce ne dorim sezonul viitor, avem nevoie de 12-13 jucători noi".
Antrenorul a confirmat încă o dată transferul lui Cristian Mihai de la UTA și a precizat că clubul mai trebuie să achite sumele de transfer pentru Opruț și Mărginean. Totodată, tehnicianul a precizat și ce își dorește de la viitoarele transferuri.
"Va conta şi ce tip de jucători sunt disponibili. Eu îmi doresc jucători aflați la vârsta optimă, cu minute jucate în sezonul trecut, cu experiență şi calitate, asta ar fi ideal. Dar vrem să construim un mixt, între jucători tineri şi jucători cu experiență. Avem o idee clară despre ce vrem şi cum vrem să o facem. Totul ține în primul rând de buget. Acum suntem foarte stabili la nivelul clubului. Salariile şi bonusurile sunt plătite la timp, ceea ce e extraordinar dacă ne gândim la ce era acum câțiva ani la Dinamo. E un prim pas important, ceea ce au reuşit să facă investitorii".
După ce s-a vehiculat că Dinamo îl dorește pe Alexandru Musi, antrenorul croat i-a făcut jucătorului și o scurtă descriere, fără a vorbi însă despre un eventual transfer. "Pe Musi îl văd ca pe un jucător foarte talentat, cu calitate. Îmi place ca fotbalist, atât pot spune, alte lucruri nu le pot comenta", a spus Kopic.