Un singur punct obținut în cele 5 etape din play-out - acesta este bilanțul înregistrat de formația covăsneană sub comanda lui Dorinel Munteanu.
Citește și: Dorinel Munteanu reacționează după plecarea de la Sepsi: ”Din cauza asta sunt frustrat”
”Jucătorii mi-au spus că nu-l mai vor!”
După ce a plecat de la echipa din Sfântu Gheorghe, Dorinel Munteanu s-a arătat nemulțumit de interacțiunea pe care a avut-o cu jucătorii lui Sepsi, fotbaliștii fiind cei care au avut un cuvânt greu de spus în ceea ce privește demiterea neamțului.
În replică, patronul Laszlo Dioszegi a povestit că a asistat la câteva antrenamente conduse de Munteanu și nu a fost mulțumit de ceea ce a văzut.
”În joc a fost viața clubului nostru, iar dacă mai continuam cu Dorinel Munteanu, după ce am avut discuțiile cu jucătorii, simțeam că mai avem șanse zero de salvare de la retrogradare.
Eu am asistat la unele antrenamente și mi s-a părut ciudat că Dorinel nu lucrează faze fixe. Însă, ulterior jucătorii mi-au transmis că dânsul nu lucrează sub nicio formă acest lucru in ciclul său săptămânal de pregătire.
La meciul cu Oțelul am primit gol dintr-un corner. Domnul Dorinel poate să spună ce vrea el despre noi, dar eu nu mă joc cu acest club. Ce voia domnul Dorinel Munteanu să mai facem? A avut un punct în cinci etape”, a fost reacția lui Dioszegi, potrivit ProSport.
Citește și: Sepsi a anunțat numele antrenorului cu care va termina sezonul: ”Poate mai salvăm ceva”
Între timp, echipa din Sfântu Gheorghe va fi condusă de tandemul Laszlo Csaba - Laszlo Kulcsar.
Sepsi se află în acest moment pe loc de baraj, poziția 14 în play-out, cu 3 etape rămase de disputat din actuala stagiune. Ultimii adversari ai covăsnenilor sunt Poli Iași, FC Botoșani și Unirea Slobozia.