Altele

Jucător venit în Superligă în această iarnă, împrumutat după ce nu a jucat niciun minut în România

Mijlocaşul Jakob Novak a fost împrumutat de Oțelul în prima ligă a Estoniei
Mijlocaşul Jakob Novak a fost împrumutat de Oțelul în prima ligă a Estonieiascotelul.ro
Clubul de fotbal Oțelul Galați a anunțat, miercuri, pe site-ul său oficial, împrumutul mijlocaşului sloven Jakob Novak la gruparea estoniană Paide Linnameeskond la mai puțin de 2 luni de la legitimarea acestuia.

”Mijlocaşul Jakob Novak, care la începutul acestui an semna un contract cu SC Oțelul Galați, a fost trimis sub formă de împrumut până la finalul sezonului la Paide Linnameeskond, formație din prima ligă a Estoniei. Dublu campion al Sloveniei, Novak (27 de ani) nu a apucat să debuteze în roş-alb-albastru şi va juca până în vară la Paide Linnameeskond, din eşalonul superior al Estoniei”, se arată pe site-ul citat.

Novak ajunsese la Oțelul Galați din postura de jucător liber de contract după o experiență în Kazahstan, la FK Atyrau, echipă pentru care în ultimele două sezoane a evoluat în 57 de meciuri. În acestea, el a marcat 5 goluri şi a oferit 6 pase decisive.

Novak a fost în stagiunea 2021-2022 component al grupării de ligă secundă din Turcia, Boluspor pentru care a bifat 21 de partide (2 goluri, 1 assist).

La 15 ianuarie 2025, clubul Oțelul Galați anunța transfererul mijlocaşului Jakob Novak, jucător care semna un contract valabil până în vara anului 2027 cu gruparea moldoveană.