Anunțul făcut de Duarte pe rețelele de socializare a confirmat ruptura de Ujpest, chiar dacă rezilierea nu este încă oficializată. Portughezul a transmis un text dur, în care vorbește despre ultimele săptămâni petrecute la club:
"Astăzi îmi iau rămas bun de la Ujpest. Clubul care a fost casa mea în ultimele 16 luni. S-au întâmplat unele lucruri care nu au fost deloc bune, iar un fotbalist profesionist nu trebuie să treacă prin ele.
”De aceea, ultimele 20 de zile la club au fost, fără îndoială, cele mai grele din cariera mea. Nu a fost sfârșitul pe care mi l-am dorit. Sunt obligat să plec, dar părăsesc clubul cu capul sus și sunt 100% sigur că am dat întotdeauna ce am mai bun. Pe teren și în afara lui".
Acest mesaj a venit după ce jucătorul a fost integralist în partida cu Debrecen din 26 octombrie, dar ulterior nu a mai fost inclus în lot.
De ce îl vrea FCSB pe Duarte acum
Campioana României a accelerat căutările pentru un fundaș central după accidentarea serioasă a lui Mihai Popescu și după decizia conducerii de a nu-i prelungi contractul. Duarte se afla de mai mult timp pe radar, iar situația tensionată de la Ujpest a deschis drumul unei mutări rapide, potrivit Fanatik.
Negocierile dintre FCSB și jucător s-au întins pe câteva săptămâni, iar părțile pare că au ajuns în cele din urmă la un acord. Singurul pas rămas este ca portughezul să semneze rezilierea contractului din Ungaria, pentru ca mai apoi să aibă cale liberă spre campioana României.
A doua aventură în România
Duarte, 28 de ani, a mai jucat în Liga 1 în sezonul 2022, la FCU Craiova. În perioada petrecută în România, fundașul cotat la 1 milion de euro pe Transfermarkt a bifat 45 de meciuri și o pasă decisivă. Cariera sa include perioade petrecute la Sacavenense, Estoril B, Alverca, Prairense, Estrela, Reggiana și Osijek, înainte de sosirea la Ujpest în 2024.

La FCSB, portughezul ar urma să intre în competiție directă cu Ngezana, Dawa și Graovac pentru un loc în centrul apărării.
