Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1, iar la final, Petrescu a tras primele concluzii, fără să evite subiectul controversat al meciului: eliminarea jucătorului Korenica în minutul 28.
Dan Petrescu nu a ratat ocazia de a critica decizia arbitrului Andrei Moroiță, care, după consultarea imaginilor din camera VAR, a hotărât eliminarea lui Korenica pentru un fault asupra lui Gele.
„Vreau să felicit echipa mea. A făcut un meci extraordinar. Sunt nemulțumit doar de primul minut, când am luat gol. În rest, au jucat excelent. Îmi pare rău că arbitrul a stricat meciul și a dat un roșu la un asemenea meci, când băiatul a vrut să dea gol și l-a faultat poate din greșeală. Și în 10 contra 11 am jucat foarte bine.
Meritam victoria sută la sută, dar ăsta e fotbalul câteodată. La pauză, le-am zis că, în afară de prima fază, au jucat excelent. Mi-aș fi dorit o victorie, și ei la fel.
Chiar dacă pierdeam, nu aveam ce să le reproșez”, a declarat Dan Petrescu.