Altele

Gol anulat, penalty ratat, dar victorie pentru CFR Cluj cu Petrolul

CFR câștigă cu Petrolul
CFR câștigă cu PetrolulFlaviu Buboi/NurPhoto/Shuttersto / Shutterstock Editorial / Profimedia
CFR Cluj s-a impus cu 2-0 în duelul cu Petrolul și a urcat provizoriu pe poziția a doua a clasamentului.

CFR Cluj - Petrolul Ploiești 2-0

Jucătorii Petrolului au intrat pe teren cu un banner pe care era scris: ”Respectați-ne echipa!”. Mesajul vine după înfrângerea cu UTA, scor 0-1, după care ”lupii galbeni” au susținut că au avut două goluri anulate eronat de VAR.

Începutul de meci a fost unul echilibrat, cu ocazii la ambele porți, dar abia în minutul 34 mingea a intrat pentru prima dată în plasă.

Korenica a centrat din corner, Bolgado a deviat cu capul, iar mingea l-a lovit pe Radu și a intrat în poarta lui Bălbărău, dar golul a fost anulat la VAR pentru un fault în atac al lui Bolgado.

În minutul 40, penalty pentru CFR Cluj! Irobiso comite un henț în careu, iar arbitrul dictează fără ezitare penalty, deși jucătorul ploieștenilor a susținut că a fost faultat înainte.

Louis Munteanu a preferat o execuție în forță, dar a trimis mult peste transversală.

Golurile au venit în repriza secundă, când Korenica a expediat un șut superb din prima de la marginea careului (48), iar Kamara a dublat avantajul în minutul 73.

La această partidă, antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, nu a stat pe bancă, el fiind nevoit să plece de urgență la București din cauza problemelor de sănătate ale mamei sale.

CFR Cluj a acumulat 50 de puncte și este pe locul al doilea în clasament, în timp ce Petrolul ocupă locul nouă, cu 37 de puncte. 

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform