Altele

Gheorghe Hagi spune că U Cluj a progresat cel mai mult în acest campionat

Gheorghe Hagi
Gheorghe Hagi ČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Antrenorul echipei Farul Constanța, Gheorghe Hagi, a afirmat, joi, într-o conferință de presă, că Universitatea Cluj, adversara din etapa a 30-a a Superligii, este formația care a progresat cel mai mult în acest sezon şi că meritul este al tehnicianului Ioan Ovidiu Sabău.

"E un meci important acasă, cu o echipă care cred eu că a progresat cel mai mult în acest campionat, de la început până la sfârşit. O echipă care joacă ambele faze foarte bine, are un antrenor care e experimentat şi un antrenor foarte bun. A dus echipa în acest punct în care se luptă pentru câştigarea campionatului. Sunt trei puncte în joc şi nimic mai mult. Încercăm să le luăm. Trebuie să facem un meci foarte bun. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Trebuie să încercăm să ridicăm nivelul şi să fim noi. Întâlnim o echipă care e în formă, care e bună, care a demonstrat, cu toate echipele, a fost pe primul loc pe foarte mult timp. Cum am făcut şi noi câțiva ani, aşa au făcut şi ei anul ăsta. Şi trebuie felicitată", a declarat Hagi.

"Trebuie să luptăm, să fim cât mai sus"

"Gândul e unul singur, acela de a încerca să câştigăm meciul. După aceea, bineînțeles, să vedem pentru că începe alt campionat şi să ne conectăm din săptămâna asta. Să ne conectăm la ce va fi după. Şi trebuie să fim realişti. O să luptăm, trebuie să luptăm, să fim cât mai sus. În mare, gândul trebuie să fie numai în față, să fim noi şi să încercăm să practicăm fotbalul nostru, pe care l-am făcut, nu ultimul meci pe care l-am avut la Craiova, unde cred eu că trebuie uitat. E play-out şi o să trebuiască să muncim foarte bine, să demonstrăm şi să avem energie, să avem conectare, să avem ambiție, să fim motivați, să fim noi şi să încercăm să jucăm foarte bine", a completat tehnicianul echipei constănțene.

Referitor la ratarea calificării în play-off-ul Superligii, Hagi a spus că principalul motiv a fost inconstanța de care echipa sa a dat dovadă pe parcursul sezonului regulat.

"Ştiu că am fost obişnuiți să fim acolo sus, dar asta e. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ. Acum toată lumea trebuie să fie conştientă că vor fi meciuri foarte grele. Nu are rost să ne ducem într-o extremă, să mergem într-o parte sau în alta. E play-out. Suntem acolo. Poți să câştigi play-out-ul sau poți să... Depinde de ce vei face. Totdeauna aici depinde de lucrurile pe care le vei face. Deci, practic, trebuie să fim pregătiți pentru aceste lucruri. Pentru asta muncim, pentru asta venim să ne pregătim şi să facem mai bine ca adversarul. Din păcate, lucrurile sunt clare. N-am fost noi. N-am avut constanță. Chiar dacă am jucat de la egal la egal cu toate echipele, important să fii pragmatic, să produci rezultate", a mai spus Hagi.

Farul Constanța va întâlni formația Universitatea Cluj, vineri, de la ora 20:00 pe terenul Central din Ovidiu, în etapa a 30-a a Superligii, ultima a sezonului regulat.