Altele

Fundaşul Cristian Ignat şi-a prelungit contractul cu Rapid

Viorel Moldovan și Cristian Ignat
Viorel Moldovan și Cristian IgnatFC Rapid Facebook
Fundaşul Cristian Ignat (21 de ani) şi-a prelungit contractul cu echipa de fotbal Rapid Bucureşti cu încă doi ani, până în vara anului 2028, a anunțat clubul, vineri, pe site-ul său oficial.

Ignat a venit la Rapid în urmă cu şase ani şi jumătate, în 2018, de la ACS Juniorul, evoluând inițial la formațiile de juniori ale clubului, dar şi pentru formația secundă. Fundaşul de 1,94 m, născut la Chişinău, a îmbrăcat tricoul primei echipe a Rapidului în 24 de meciuri, 17 dintre ele chiar în acest sezon.

”Este un pas foarte important pentru mine şi mă bucur că am reuşit să semnez. Îmi place să joc la Rapid, îmi plac condițiile de aici, iubesc acest club şi sper să joc cât mai bine. Am venit în liga a doua, ştiu prin ce a trecut Rapidul, prin ce condiții, iar acum sunt nişte condiții foarte bune”, a declarat Cristi Ignat.

Ignat a fost integralist în nouă dintre cele zece partide ale naționalei U21 din preliminariile Campionatului European, calificându-se la turneul final din Slovacia.