Altele

FRF anunță că la meciurile programate sâmbătă se va ține un moment de reculegere în memoria Papei Francisc

Moment de reculegere
Moment de reculegereČTK / imago sportfotodienst / VLAD BEREHOLSCHI
Federația Română de Fotbal anunță că, în conformitate cu hotărârea Guvernului României de a declara ziua de 26 aprilie drept zi de doliu național, la toate meciurile de fotbal programate sâmbătă în România se va ține un moment de reculegere în memoria Sanctității Sale Papa Francisc.

Decizia se aplică la toate nivelurile competiționale, de la Superligă, până la meciurile de amatori şi juniori, potrivit site-ului FRF.

"Papa Francisc, primul Suveran Pontif de origine sud-americană, a fost o personalitate profund iubită şi respectată în întreaga lume, inclusiv în România, unde a efectuat o vizită apostolică memorabilă în 2019. În cadrul acestei vizite, a transmis mesaje de unitate, speranță şi solidaritate în mai multe oraşe din țară, inclusiv la Bucureşti, Iaşi şi Blaj", se mai arată în comunicat.

"A fost o figură marcantă a lumii contemporane, care a reuşit să apropie oamenii dincolo de granițe, religii şi diferențe culturale. Dar, pe lângă misiunea sa religioasă, Papa Francisc a fost cunoscut şi pentru pasiunea sa pentru sport, în special pentru fotbal. Suporter declarat al echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro, Sanctitatea Sa a vorbit adesea despre valorile sportului ca instrument de educație, incluziune şi dialog între culturi. A subliniat în numeroase rânduri importanța jocului curat şi a spiritului de echipă, fiind un susținător constant al inițiativelor sportive dedicate tinerilor şi comunităților defavorizate. Odihnă veşnică în pace şi lumină!", menționează mesajul.

Papa Francisc a încetat din viață luni dimineață la vârsta de 88 de ani.