”Antrenorul nu a intrat în vestiar după meci, dar am auzit şi eu de demisie. Ce să zic, îi mulțumim pentru performanțele pe care le-am făcut împreună. Nu ne-a spus nimic zilele acestea, probabil acest meci l-a făcut să ia această decizie. E clar că e un moment foarte prost al echipei... acum, fiecare i-a decizia pe care o vrea... dacă a spus că pleacă cred că va fi greu de întors. Aşa e la fotbal, antrenorii plătesc când nu sunt rezultate”, a afirmat el la postul DigiSport după înfrângerea cu Universitatea Cluj.
Tănase a menționat că vina pentru ratarea în premieră a calificării în play-off le aparține tuturor.
”Azi am luat goluri pe contraatac, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în acest sezon. Dar, per total, jocul nostru a fost prost. Este vina noastră pentru prestația din seara aceasta. E greu când ştii că eşti în play-out. Le cerem încă o dată scuze suporterilor, pentru că nu merită aşa ceva. Trebuie să strângem rândurile şi să încercăm să câştigăm meciurile pentru că suntem la cel mai mare club din țară. E clar că e o situație neplăcută, toți suntem de vină. Vrem să câştigăm meciurile acestea, sper să treacă timpul mai repede şi să înceapă un nou sezon”, a adăugat el.
Întrebat dacă îşi va prelungi contractul cu FCSB care expiră la vară, Florin Tănase a răspuns: ”Din vară vedem, acum e primăvară. Mai aşteptăm până la vară”.
Demisie după aproape trei ani
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous şi-a anunțat, sâmbătă seara, demisia din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, el declarând după înfrângerea cu 1-3 suferită pe teren propriu cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii, că aceasta a fost ultima sa zi a formația bucureşteană.
Conform informațiilor vehiculate în presa sportivă, tot sâmbătă seara şi-a anunțat demisia din funcție şi antrenorul secund Mihai Pintilii.
În vârstă de 45 de ani, Elias Charalambous a fost instalat la conducerea formației FCSB la 30 martie 2023. În cei trei ani, antrenorul a reuşit să câştige cu formația bucureşteană două titluri (2024 şi 2025), precum şi două Supercupe ale României (2024 şi 2025).
În acest sezon, FCSB a ratat pentru prima oară calificarea în play-off.
