Salt la conținutul principal

Final spectaculos pe Arena Națională! ”U” Cluj întoarce scorul în inferioritate numerică

”U” Cluj întoarce scorul în inferioritate numerică
”U” Cluj întoarce scorul în inferioritate numericăČTK / imago sportfotodienst / Anca Tepei

La ultimul meci pe teren propriu din acest sezon, Dinamo a condus cu 1-0 până în minutul 84, dar o reușită de generic a lui Nistor și două goluri marcate de Codrea și Macalou în prelungiri au consfințit o revenire spectaculoasă a celor de la ”U” Cluj.

Dinamo București - ”U” Cluj 1-3

A fost o partidă cu numeroase ocazii de gol la ambele porți, seria fiind deschisă de Dinamo, care a luat cu asalt careul clujenilor încă din primele minute.

Apoi, în minutul 20, Boateng a trimis cu capul pe lângă poartă, în urma unei centrări provenite dintr-o lovitură de colț, pentru ca la scurt timp Macalou să rateze o șansă imensă de a deschide scorul, singur cu poarta goală.

În minutul 23 a fost schimbat Răzvan Patriche, un gest simbolic în concordanță cu numărul de pe tricou, fotbalistul anunțându-și retragerea din activitate.

Golul a venit în minutul 35, când Perica a profitat de o greșeală colectivă în apărarea Universității Cluj și a marcat din apropierea porții.

Ocazie mare și pentru clujeni în minutul 39, când Chipciu a şutat violent, dar Roşca a avut o paradă excepţională, pentru ca la celălalt capăt al terenului Gertmonas să respingă cu un ultim efort o minge care se îndrepta spre plasa porții goale.

La un sfert de oră după pauză, ”U” Cluj a ratat alte două ocazii imense, Macalou și Fabry trimițând, pe rând, mingea în bară.

Ardelenii au terminat partida în inferioritate numerică, după ce Chipciu a văzut două cartonașe galbene succesive pentru proteste, el fiind nemulțumit de faptul că arbitrul Istvan Kovacs nu a acordat penalty la o intervenție asupra sa în careu.

În minutul 69, Ioan Ovidiu Sabău a fost nevoit să facă o mutare curajoasă și i-a acordat minute tânărului portar Coșa, în vârstă de doar 16 ani, care i-a luat locul între buturi lui Gertmonas, accidentat, iar puștiul a avut două intervenții salvatoare în fața lui Dennis Politic și a lui Boateng. 

Clujul putea egala în minutul 78, când Vladislav Blănuță a șutat puternic, dar mingea a lovit transversala, pentru ca în minutul 84, Nistor să echilibreze balanța cu un șut cu efect superb din afara careului, care a prins vinclul porții lui Roșca.

”Șepcile roșii” au crezut că vor lua toate cele trei puncte când Macalou a marcat trei minute mai târziu, dar VAR-ul a intervenit pentru a semnala un henț în faza de construcție și reușita a fost anulată.

Și golul lui Abdallah la poarta cealaltă a fost anulat pentru un offside, pentru ca Clujul să dea lovitura în minutul 90+1 când Codrea a marcat după un corner, iar Macalou a mărit avantajul după un contraatac în minutul 90+4, aducând trei puncte pentru echipa lui Ioan Ovidiu Sabău, care garantează prezența fie direct în cupele europene, fie la eventualul baraj cu Farul Constanța.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal