CFR Cluj a pus punct testelor de verificare din această vară cu o victorie la limită. Joi, 9 iulie, gruparea din Gruia a disputat ultimul meci amical din cadrul cantonamentului de pregătire din Slovenia, reușind să se impună cu scorul de 1-0 în fața ucrainenilor de la Karpaty Lviv, formație care a terminat sezonul trecut pe locul al nouălea în prima ligă din țara vecină.
Unicul gol al confruntării a fost marcat în minutul 70, dintr-o lovitură de la 11 metri transformată cu siguranță de veteranul Damjan Djokovic (36 de ani).
Reușita mijlocașului vine într-un moment extrem de delicat pentru acesta, după ce în cursul acestei săptămâni a apărut informația conform căreia fotbalistul ardelenilor este anchetat într-un dosar legat de pariuri sportive. Djokovic începuse meciul pe banca de rezerve, fiind introdus pe gazon de tehnicianul Antonio Folha în minutul 67, în locul lui Adrian Păun.
CFR, invincibilă în Slovenia
Prin acest succes, CFR Cluj încheie stagiul de pregătire din Slovenia fără să cunoască gustul înfrângerii. Elevii lui Antonio Folha au înregistrat două victorii și două rezultate de egalitate în cele patru teste disputate: 2-1 cu azerii de la Neftci Baku, 1-1 cu Olimpija Ljubljana, 1-1 cu Noah și, în fine, 1-0 cu Karpaty Lviv.
Pentru tehnicianul portughez, partida de joi a fost ocazia perfectă de a rula tot lotul. Formula de start i-a cuprins pe Moreira, Braun, Savic, Pantalon, Camora, Muhar, Fică, Korenica, Cordea, Biliboc și Adrian Păun, pe parcursul reprizei secunde fiind introduși Vâlceanu, Kun, Abeid, Sade, Simao, Barrios, Perianu, Zahovic, Gligor, Sfaiț și Djokovic.
Cu temele făcute în meciurile amicale, gândurile ardelenilor se îndreaptă acum exclusiv către competițiile oficiale. CFR Cluj va debuta în noul sezon al SuperLigii pe data de 18 iulie, de la ora 18:30, atunci când va disputa un meci dificil în prima etapă, în deplasare, pe terenul celor de la Oțelul Galați.
Calculele pentru Europa: Turul 2 preliminar din Conference League
Pe lângă startul din campionatul intern, fosta campioană a României își pregătește și strategia pentru parcursul european. CFR Cluj va intra în focurile turului al doilea preliminar din UEFA Conference League, unde se va duela pentru calificare cu învingătoarea dublei dintre Alashkert (Armenia) și Yelimay Semey (Kazahstan).
Din punct de vedere financiar și al cotelor de piață, clujenii pornesc ca favorți cerți în fața ambelor posibile adversare, lotul din Gruia fiind evaluat pe site-ul de specialitate Transfermarkt la 22,7 milioane de euro.
Prin comparație, armenii de la Alashkert — care au terminat sezonul trecut pe locul 4, la șapte puncte în spatele campioanei Ararat-Armenia — au un lot cotat la 4,91 milioane de euro. De cealaltă parte, kazahii de la Yelimay Semey, ocupați ai poziției a patra în stagiunea precedentă a campionatului lor, dispun de un lot evaluat la 6,75 milioane de euro.
