După plecarea lui Daniel Bîrligea la Frosinone și cu transferul lui Denis Drăguș încă incert, roș-albaștrii sunt în căutarea unui vârf de atac. FCSB a pus ochii pe golgheterul Universității Cluj, Jovo Lukic.
„Mă interesează Lukic. Dau maximum 1,5 milioane de euro. Dacă vor 2,5 milioane, nu-l luăm. Nu am trimis ofertă, doar am anunțat public. Să facă ce vor”, a declarat Gigi Becali, într-o declarație pentru GSP.
Atacantul bosniac, evaluat de Flashscore la 2,2 milioane de euro, are două goluri și o pasă decisivă în acest sezon.

După ce a aflat că FCSB își dorește transferul, atacantul bosniac nu s-a pierdut cu firea și a transmis că este concentrat pe evoluțiile sale la U Cluj.
„Pentru mine, cel mai important lucru este următorul joc. Dacă încep să mă gândesc la viitor, la ce se va întâmpla peste trei, patru, șase luni, nu cred că va fi bine. Așa, merg pas cu pas, iar concentrarea mea este aici, la U Cluj. Nu vreau să mă gândesc la alte cluburi, nu este treaba mea. Treaba mea este aici, am contract, trebuie să fiu profesionist și atât”, a declarat Lukic.
Nu doar FCSB este interesată însă de Lukic. „Dacă suma este cea pe care noi o așteptăm, nu avem nicio problemă în a discuta cu cei de la FCSB. La o sumă cu 3 în față, discutăm. La o sumă cu 2 în față nu vom accepta. Vom ține cont și de dorința jucătorului”, a declarat la începutul lunii august președintele U Cluj, Radu Constantea, pentru Fanatik.
Ofertă și pentru Korenica
FCSB vrea să profite de dificultățile financiare de la CFR Cluj și să-l transfere pe Meriton Korenica. Roș-albaștrii au sunt în tratative cu clujenii, însă de jucător sunt interesați și cei de la Universitatea Craiova.
Patronul lui FCSB, a precizat pentru GSP că a făcut o ofertă de 500.000 de euro pentru Korenica.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

