Altele

FCSB, amendată cu 55.000 de lei după meciul cu Universitatea Craiova

FCSB, amendată cu 55.000 de lei
FCSB, amendată cu 55.000 de leiCosmin Iftode / Alamy / Profimedia

FCSB a obținut o victorie la limită, scor 1-0, pe Arena Națională, în fața Universității Craiova, în etapa a 12-a din SuperLigă. Singurul gol al partidei a fost marcat de Florin Tănase în minutul 39, dintr-un penalty care a decis soarta confruntării.

Deși echipa a obținut trei puncte prețioase, atmosfera din tribune a adus probleme clubului. Autoritățile au anunțat că FCSB a fost sancționată cu o amendă de 55.000 de lei (aproximativ 11.000 de euro), în timp ce firma de pază angajată de club a primit o sancțiune suplimentară de 3.500 de lei.

CITEȘTE ȘI - "Era important pentru noi să ne revenim!" Charalambous, mulțumit de victoria cu Craiova

Motivul principal al sancțiunilor îl reprezintă comportamentul unor suporteri prezenți la meci, care au încălcat mai multe norme legale, inclusiv traficul și consumul de substanțe interzise. În urma controalelor, două persoane au fost depistate cu droguri în incinta stadionului.

FCSB, amendă drastică

"În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit două acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143 din 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 253 din Codul Penal al României. Totodată, jandarmii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 59.650 de lei.

Subliniem faptul că, dintre acestea, două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 55.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar o sancțiune contravențională, în valoare de 3.500 de lei, a fost aplicată societății specializate de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin.

Totodată, au fost aplicate 3 sancțiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de 6 luni. În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare", a transmis Jandarmeria, prin intermediul unui comunicat de presă.