FCSB a început negocierile pentru al doilea transfer al verii și și-a asigurat o semnătură de top

FCSB la o partidă contra Petrolului Ploiești
FCSB la o partidă contra Petrolului PloieștiRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Finanțatorul Gigi Becali a anunțat public că se află în pline tratative pentru aducerea unui nou atacant în tabăra campioanei.

Deși finanțatorul a preferat să păstreze discreția și nu i-a dezvăluit identitatea, acesta a dat asigurări că fotbalistul aflat în negocieri cu clubul este un jucător ”bun, bun, valoros”.

Dorința de a întări compartimentul ofensiv vine din ambiția lui Gigi Becali de a-i asigura echipei un efectiv cât mai numeros.

Chiar dacă în lotul roș-albaștrilor se regăsește deja Daniel Bîrligea, iar conducerea speră să finalizeze și mutarea lui Denis Drăguș, patronul a explicat la emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport de ce este imperios necesară extinderea băncii de rezerve.

”Mai avem un atacant bun, bun, valoros, cu care negociem. I-am zis lui Mihai că vreau lot. Noi avem nevoie de lot, că trebuie să tragem pe trei fronturi. Anul ăsta noi n-am avut loc, n-aveam cu cine să jucăm, n-aveam rezerve”, a punctat Gigi Becali potrivit DigiSport. 

Prioritate absolută pentru un mijlocaș defensiv 

Pe lângă atacantul misterios și posibila pistă Drăguș, FCSB și-a stabilit o altă prioritate pe piața transferurilor: aducerea unui mijlocaș la închidere. Deși scouterii echipei monitorizează în prezent un vârf și patru mijlocași, o țintă finală pentru postul de mijlocaș defensiv nu a fost încă aleasă.

Mihai Stoica a plecat înainte de a-i arăta patronului ultimele variante, însă Becali a precizat că va primi detaliile luni, direct pe tabletă, pentru a analiza opțiunile, subliniind că aducerea unui închizător este obligatorie.

Până în acest moment al verii, contrar promisiunilor legate de o campanie masivă de achiziții, FCSB a reușit să înregimenteze un singur fotbalist.

Este vorba despre Ronny Labonne, un fundaș dreapta în vârstă de 28 de ani. Jucătorul originar din Martinica a fost cumpărat din Franța, de la formația Caen, din eșalonul al treilea.

Florin Tănase, fără bonusuri de meci

Dincolo de capitolul noutăților, cea mai importantă lovitură reușită de FCSB în interiorul lotului este prelungirea contractului lui Florin Tănase. După câteva săptămâni de incertitudine și discuții, atacantul a bătut palma cu Gigi Becali pentru o înțelegere valabilă pe două sezoane, urmând să încaseze un salariu lunar de 30.000 de euro.

Potrivit DigiSport, latifundiarul din Pipera a dezvăluit cum s-au purtat discuțiile din ultimele ore și ce modificări de substanță a suferit noul angajament în comparație cu cel vechi, după o mică lecție pe care i-a oferit-o fotbalistului cu privire la corectitudinea față de programul echipei.

Cu Tănase am vorbit acum o oră. Mi-a zis că a văzut că sunt supărat pe el. Nu am fost supărat. Adevărul e că Olaru mi-a scris un mesaj frumos, de recunoștință, că o să țină minte toată viața ce am făcut pentru el. Trebuia să-l lași pe om să plece. I-am zis 'Băi, Tănase, nu sunt, tată, supărat. Acum, lecție. Trebuie să-ți spun? Tu ești fotbalist. Pleci în India, în China, unde vrei tu. Pleci în cantonament și, cu o zi înainte să înceapă campionatul, zici că pleci în China sau că rămâi, dar trebuia să pleci în cantonament”. 

”A rămas același contract, pe doi ani. A zis că-i convine așa. I-am zis 'Ca să nu mai fiu supărat, ia avionul și pleacă acolo. Când vii de acolo, semnezi contractul'. A semnat. Dacă am dat cuvântul, e semnat”, a povestit Gigi Becali.

Deși baza salarială a rămas aceeași, Becali a fost extrem de ferm și a eliminat din noua înțelegere bonusurile uriașe pe care Tănase le încasa la jocurile din Europa, considerând că nu se pot face astfel de discriminări în cadrul grupului.

În stagiunea precedentă, fostul golgheter încasase aproximativ 200.000 de euro datorită unei clauze speciale care îi asigura 25.000 de euro pentru fiecare victorie obținută în grupele europene. Patronul a decis să taie aceste prime de meci, însă i-a păstrat fotbalistului bonusul general de 300.000 de euro garantat pentru calificarea în grupele (faza unică a) oricărei competiții europene.

Fotbal