FC Argeș anunță transferul unui fost rapidist, chiar după ce i-au învins pe giuleșteni în Cupă

Xian Emmers
Xian EmmersFotbal Club Argeș Pitești/ Facebook

SuperLiga României înregistrează o surpriză uriașă pe piața transferurilor.Mijlocașul central belgian Xian Emmers (26 de ani) revine în campionatul intern, la mai puțin de jumătate de an de la despărțirea de Rapid.

Oficialii lui FC Argeș au anunțat înregimentarea fotbalistului, care a semnat un contract valabil pe un an și jumătate.

Deși mutarea a fost confirmată acum, Emmers va putea juca din nou în SuperLigă începând cu 1 ianuarie 2026.

Xian Emmers
Xian EmmersFlashscore

Anunț făcut imediat după triumful cu Rapid

Transferul a fost anunțat de clubul piteștean la doar câteva ore după ce FC Argeș a reușit o performanță notabilă, învingând-o chiar pe Rapid, fosta echipă a lui Emmers, cu scorul de 2-1 în grupele Cupei României.

"Xian Emmers face parte din Familia Vulturilor. Xian Emmers a semnat cu echipa noastră un contract valabil pe un an și jumătate, fiind primul transfer al perioadei de mercato ce va începe la 1 ianuarie 2026," a transmis FC Argeș pe site-ul oficial.

Xian Emmers
Xian EmmersFotbal Club Argeș Pitești/ Facebook

De la Rapid în SUA și înapoi în Superligă

Emmers a evoluat trei ani în tricoul Rapidului, din 2022 până în vara acestui an, bifând 59 de apariții și reușind să marcheze 5 goluri.

După despărțirea de giuleșteni, mijlocașul a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a jucat în liga secundă la Phoenix Rising. În această toamnă, el a adunat 17 partide în SUA.

De-a lungul carierei sale, înaintea venirii în România, fotbalistul belgian a mai evoluat pentru cluburi importante precum Inter, Cremonese, Waasland-Beveren, Almere City şi Roda JC.