Fotbaliştii Alexandru Buzbuchi şi Gustavo Marins şi-au prelungit contractele cu Farul Constanța până în vara anului 2027, informează, joi, gruparea dobrogeană pe site-ul său oficial.
”Doi dintre cei mai importanți jucători din lotul Farului, portarul Alexandru Buzbuchi şi fundaşul Gustavo Marins, au semnat noi contracte cu Farul Constanța”, se menționează pe site-ul citat.
Întors la Farul de la Gaz Metan Mediaş în vara anului 2022, portarul Alexandru Buzbuchi (31 de ani) are două titluri cu formația condusă de Gheorghe Hagi (2017 şi 2023) şi o Cupă a României (2019).
Transferat la Farul în ianuarie 2023, fundaşul brazilian Gustavo Marins (23 ani) a câştigat titlul cu Farul în 2023 şi a devenit unul din jucătorii de bază ai lotului pregătit de Gheorghe Hagi.