Potrivit constănțenilor, decizia a fost unilaterală. Reacția lui Casap nu a întârziat să apară: "Rămas bun, Farul Constanta!
Drumul meu alături de voi se încheie aici, după 13 ani care au însemnat muncă, sacrificiu și multe amintiri.
Nu totul a fost ușor, dar am învățat să merg mai departe cu fruntea sus și să mă bucur de ceea ce am trăit.
M-am întors „acasă” cu inima deschisă și cu dorința de a continua ceea ce am început. Astăzi, realitatea mă obligă să închid acest capitol, chiar dacă nu așa mi-am dorit să se încheie.
Rămân recunoscător pentru oamenii și experiențele care m-au format și voi purta mereu Constanța în suflet.
Mulțumesc celor care au fost alături de mine, indiferent de momente. Hai Farul!"
Peste 100 de partide
"Farul Constanța și mijlocașul Carlo Casap (26 ani) au decis, de comun acord, întreruperea relațiilor contractuale.
Format la Academia Hagi, campion de juniori și apoi dublu campion de seniori și câștigător al Cupei României, Carlo Casap a evoluat pentru clubul nostru, în mai multe perioade, în peste 100 de partide.
Mulțumim, Carlo, și mult succes în carieră", este comunicatul transmis de constănțeni.
În vârstă de 26 de ani, Carlo Casap a jucat ultimul meci oficial pe 1 aprilie, apoi absentând din cauza unei accidentări. Evaluat la 328.000 de euro de Flashscore, mijlocașul este acum liber să semneze cu orice club.