"I-am păcălit că sunt cu doi ani mai mare"
Cum ai început fotbalul?
Am început în orașul natal, la Brăila, sub culorile echipei locale Dacia Unirea. Pe vremea aceea nu te lăsau să joci dacă erai prea mic, așa că i-am păcălit pe cei de la selecție că sunt cu doi ani mai mare. Una dintre probe a fost să faci duble cu mingea pe picior, să jonglezi. Noi am mers în grup, mai mulți băieți care jucam fotbal în cartier. Am ținut cam 200 de duble și apoi ne-am oprit să nu se prindă că mai jucasem fotbal și să ne ia la echipă. Primul antrenor a fost Nicolae Pascu, un fost mare jucător al Brăilei. Lui și lui Adrian Petrache, Dumnezeu să îl aibă în pază, le datorez mult din începuturile mele de fotbalist. Apoi am plecat la Sporting Pitești, unde Tănase Dima, antrenorul care i-a pregătit pe Dobrin și Hagi, mi-a fost ca un tată. Alți antrenori cărora astăzi le mulțumesc sunt Vali Cocoș, Florin Drăgușin, Nae Zîmbroianu și Telu Stancu.
Ce materii îți plăceau la școală? Ce carieră ai fi ales dacă nu deveneai fotbalist?
La școală ca și acum, mi-a plăcut mult gramatica. Sunt realmente obsedat de scrisul corect. Și când primesc mesaje incorecte gramatical atrag atenția celui cu care discut că trebuie să pună cratimă sau să scrie corect. Matematica mi-a mai plăcut mult. Eram bun la algebră, la calcule. Nu prea mi-a plăcut geometria în spațiu, ale cărei concepte nu le înțelegeam prea bine. Istoria și geografia sunt alte materii care mi-au fost la favorite, pe băncile școlii. Tata în mod special mă pisa să învăț capitalele țărilor. Totuși, am studiat mult singur. Fiind fotbalist, la vremea aceea, aveam oarece scutire de frecvență. Acum, uitând-mă înapoi, cred că nu este bine pentru copii. Chiar dacă faci sport de performanță, școala nu trebuie lăsată în plan secundar.
Cum a fost debutul la Brașov?
Eram juniori în teren și jucam nr. 10. La Liga a II-a am avut un sezon foarte bun și am fost golgheterul echipei în retur. Eram coordonator dar m-a reprofilat Răzvan Lucescu. La Brașov am debutat cu Viorel Moldovan antrenor, contra celor de la Bistrița. Am și dat gol în acel meci. Apoi am promovat cu echipa brașoveană în primul eșalon, iar eu am fost trimis împrumut la Forex Brașov. Aș vrea, tot la perioada Brașov, să îl menționez pe Daniel Isăilă, un antrenor foarte bun care m-a ajutat enorm.
Despre perioada la FCSB
Transferul la FCSB ce a însemnat?
Pe vremea aceea se numea Steaua, dar este actuala FCSB. Am ajuns destul de repede de la FC Brașov, deoarece am avut antrenori buni, care m-au promovat. Conceicao de exemplu, dar mai ales Marius Șumudică. Acesta din urmă avea felul său caracteristic și, probabil, prin declarații a atras atenția asupra mea și m-a promovat spre o echipă mai mare.
Ce părere ai de acest diferend între Steaua și FCSB?
Personal nu cred că este bine să existe un astfel de conflict. Am înțeles ambele părți și pozițiile lor, inclusiv pe suporteri, de la începutul conflictului. Până la urmă fiecare poate avea o opinie și să creadă ce vrea. Nici nu mai știi, acum, a cui a fost vina că s-a ajuns în această situație. Generalii, Becali... Eu mereu am spus că am făcut performanță la FCSB, motiv pentru care am rămas aproape de această grupare. Nu pentru a-i susține în conflictul cu Steaua, ci pentru că acolo am făcut performanță.
Despre perioada petrecută în străinătate
A venit transferul în Belgia, la Anderlecht. Cum era atmosfera acolo?
Transferul meu în Belgia a însemnat un mare pas în carieră. Atmosfera era senzațională la Anderlecht. Traversasem o perioadă grea la FCSB, așa că acest pas, mutarea în străinătate, a venit ca o eliberare pentru mine la acel moment. Tatăl meu îmi povestea, când eram copil, ce echipă mare este Anderlecht Bruxelles. O văzuse jucând în cupele europene cu Steaua și Dinamo. Am avut și șansa că exact când am venit eu la Bruxelles, Anderlecht a câștigat titlul național cu mine în echipă. Anderlecht nu mai câștigase de multă vreme, iar suporterii erau supărați.
Apoi, după acel titlu, iar a venit o mare perioadă fără trofeu pentru Anderlecht. Eu am prins și anumite metamorfoze petrecute la Anderlecht. De exemplu, stadionul și-a schimbat vechiul nume, Constant Van den Stock, în Lotto Park, din motive comerciale. Plecase și sponsorul tradițional, Adidas, înlocuit de Joma, așa că suporterii nu mai înțelegeau noua identitate. Cu Anderlecht am fost aproape de calificarea în semifinalele Europa League, într-o dublă incredibilă cu Manchester United. Până atunci, ultima performanță mare pentru Anderlecht, în cupele europene, fusese în generația în care jucase Alin Stoica acolo. După aceea, odată cu venirea lui Rene Weiller ca antrenor, s-a schimbat un pic filosofia clubului și s-au axat mai mult pe creșterea jucătorilor tineri.
Cum ai găsit Praga și Sparta? Ce atmosferă era acolo?
Orașul este, fără exagerare, de poveste. Am plecat un sezon sub formă de împrumut, de la Anderlecht. În acel tur de campionat am mers cap la cap cu Slavia, marea rivală. Am terminat pe locul al treilea, ceea ce însemna mai bine față de anii precedenți, dar mai slab decât așteptările fanilor și conducerii. Sparta Praga este foarte iubită, putând fi comparată cu FCSB în România sau cu Anderlecht în Belgia. Atmosfera ce să vă spun... era de-a dreptul senzațională.
Ai jucat cu Stanciu la Anderlecht, dar și la Sparta. Cum te înțelegi cu el în teren și în vestiar?
Cu Nicolae Stanciu am jucat, probabil, cele mai multe meciuri în calitate de colegi. Am fost împreună la Anderlecht, apoi la Sparta și, bineînțeles, la echipa națională a României. Eu la Praga am ajuns, ca să vă dezvălui, pentru Stanciu. El m-a convins în privința acestei alegeri. Este adevărat că antrenorul Zdenek Scasny ne urmărise pe amândoi și eram pe o listă a lui de preferințe. Pe Stanciu l-a remarcat la acel play-off din Liga Campionilor în care Stanciu a fost cel mai bun de pe teren și a dat golurile calificării. Atunci l-a ochit Sparta. Scasny ne-a dat, la amândoi, libertate de mișcare în tricoul Spartei. Asta am apreciat pentru că Sparta este o echipă cu greutate și nu e puțin lucru să ai acest privilegiu.
Stanciu a jucat apoi și la Slavia, ceea ce nu prea a plăcut fanilor. Ce părere ai despre transferul lui la Slavia?
Îmi aduc aminte că la primul derby dintre Sparta și Slavia, când el se transferase deja la Slavia, i-am trimis mesaj și i-am spus că eu voi fi suporterul Spartei. Evident că pentru toată lumea, transferul său la Slavia a fost o mutare surprinzătoare. Au fost ceva probleme cu suporterii, care nu înțelegeau neapărat că jucătorii, mai ales cei străini, sunt plecați la muncă. Suporterilor nu le-a plăcut, de exemplu, nici când Stanciu s-a transferat în Arabia Saudită. De fapt și de drept, ceea ce nu cunoaște lumea, din interior, este că Stanciu nu și-a dorit neaparat să ajungă la Slavia Praga. El a așteptat o ofertă din partea Spartei, cu care se afla sub contract, dar aceasta nu a venit. Și atunci ce era să facă? A mers undeva unde i s-a oferit ceva ce i se cuvenea. Era într-o formă foarte bună, juca bine, dădea goluri, dădea pase. Eu cred că Sparta Praga nu l-a valorificat suficient pe Stanciu și de aceea el a fost forțat să plece, din cauza conjuncturii.
Cât de mare este rivalitatea Sparta – Slavia?
Pentru Cehia, nu există rivalitate mai mare decât cea dintre Sparta și Slavia. Suporterii sunt pătimași, galeriile sunt excepționale. Există nuclee dure în ambele tabere. Dacă ar fi să comparăm cu o rivalitate de la noi, pe cea dintre Sparta și Slavia, cred că este un Steaua – Dinamo de pe vremuri.
Cât ai stat în Cehia ai mers la meciuri de hochei? Este mai popular hocheiul decât fotbalul în Cehia?
Dacă își vine să crezi, înainte de întrebarea ta, exact la hochei pe gheață mă gândeam. Atmosfera la meciurile de hochei de la Praga este foarte mișto. Deseori, când îmi permitea programul, mergeam la Sparta Praga la meciurile de hochei pe gheață. Patinoarul este fantastic, iar atmosfera incredibilă. Îmi plăcea spartanul acela care este mascota echipei. Nu aveam cultura hocheiului, pentru că în țară nu urmărisem foarte mult, dar acolo am învățat multe despre acest sport, pe care îl consider foarte complex. Așa ca să glumesc un pic, ceea ce era diferit de fotbal, îmi plăcea când hocheiștii se luau la bătaie. Era distractiv să vezi asta într-o arenă sportivă și arbitrii care nu interveneau să îi despartă foarte repede.
"Întreaga copilărie mi-a fost marcată de handbalul feminin"
Te-am văzut la un meci de handbal, la Brăila natală, când erai într-un cantonament cu “U”. Îți place handbalul? Ai și alte sporturi preferate?
Da, îmi aduc aminte. Eram într-un cantonament la Galați. Aveam, în acea perioadă, două meciuri cu Oțelul, în play-out și în semifinalele Cupei României. Tot atunci, la Brăila, se juca Final Four-ul Cupei României la handbal feminin. Eu vreau să vă spun că întreaga copilărie mi-a fost marcată de handbalul feminin. Aveam echipă foarte bună la handbal feminin, așa că urmăream și eram suporterul echipei condusă de Steluța Luca, Luminița Huțupan sau Cristina Vărzaru. Handbalul este unul dintre sporturile la care mă uit cu plăcere și sunt suporter al echipelor naționale ale României, masculin și feminin. Chiar aseară (n. red. – după meciul cu Universitatea Craiova), am mers acasă și am văzut, la televizor, meciul României cu Danemarca, la Campionatul Mondial feminin. Îmi place foarte mult handbalul și încep să îl înțeleg, din perspectivă fotbalistică, pe Pep Guardiola care spunea că se inspiră din apărarea de pe semicerc. Tot din copilărie îmi amintesc cu câtă plăcere urmăream galele de box. Când urcau în ring Bute sau Doroftei, nu mai exista altceva. Îmi place și baschetul. Pentru atmosferă, dar și pentru rezultatele echipei, deseori merg la meciurile pe care le susține “U” BT Cluj. La fel, rugby-ul mi se pare un sport complet, excepțional, din care ai multe de învățat și ca fotbalist. Eu îi încurajez pe copii să fie polisportivi. Să nu uităm ce spunea mama lui Roger Federer, că fiul ei a făcut toate sporturile până la 12 ani. Copiii trebuie să aibă diversitate cât mai mare și apoi să aleagă ceea ce li se potrivește cel mai bine.
"Un vis pentru orice jucător"
Ce a însemnat selecționarea la echipa națională?
Echipa națională reprezintă, fără îndoială, un vis pentru orice jucător. Eu am debutat la naționala mare pe vremea când încă eram legitimat la Brașov. M-a convocat domnul Victor Pițurcă. Am avut emoții, desigur, dar și norocul că eram cumva obișnuit cu un vestiar de echipă națională. Eu, de la 14 ani începând, am tot fost la loturile naționale de juniori, așa că mi se mai cântase imnul. Totuși, recunosc, la seniori este altceva față de juniori sau de tineret. Dacă este să rememorez ceva din perioada de juniorat, este un meci de baraj cu Anglia, disputat la Botoșani, pentru calificarea la un Campionat European. Acela este un meci de referință, în care ne-am putut compara cu un sistem, cel britanic, în care juniorii sunt altfel tratați.
Ai revenit în țară la CFR. Cum ai regăsit fotbalul românesc?
Sincer să îți spun, readaptarea nu a fost așa ușoară. Ba chiar pot spune că a fost dificilă. Veneam din străinătate, unde lucrurile sunt altfel așezate. În Belgia și în Cehia ai condiții deosebite de joc, de antrenament. Fanii sunt altfel, infrastructura este impecabilă. Acolo joci mereu pe terenuri bune și cu stadioane pline. La noi, alte condiții, nu se pot compara. De aceea sunt jucători cu nume mari din străinătate, și n-aș vrea să nominalizez, dar care nu s-au adaptat în România, iar transferurile lor nu au fost unele reușite. Eu, ca român, m-am readaptat foarte greu. Dacă fac o socoteală, aș putea spune că abia în ultimul an în care am evoluat la CFR Cluj m-am readaptat, dar nu complet. După aceea, când am trecut la Universitatea Cluj, nu am mai resimțit nicio presiune și nu a mai fost nevoie să fac comparații cu străinătatea.
"Am refuzat oferte din Cipru și Grecia pentru U Cluj"
După aceea te-ai transferat la marea rivală “U”. Cum a fost acest pas?
Mă faci să zâmbesc când îmi amintesc. Totul a pornit dintr-o joacă. Aveam un prieten comun, pe Patrick Ciorcilă, fostul jucător de tenis, care este la Banca Transilvania. El este director turneului de tenis de la Cluj-Napoca, iar tatăl său, Horia, este președintele Consiliului de Administrație al Băncii Transilvania. L-am cunoscut pe Patrick și ne-am împrietenit la meciurile de baschet de la Cluj. Țin minte că atunci juca la Universitatea Paul Pîrvulescu, cu care fusesem coleg la FCSB și el tot îmi zicea că poate vin la Universitatea. Cum spuneam, din glumă, până la urmă a devenit treabă serioasă. Eu am avut atunci, când eram la CFR, niște oferte din Cipru și Grecia, pe care le-am refuzat. Iată că acum fac patru ani de când joc la Universitatea și parcă nu îmi vine să cred.
Sunt ferm convins, și acum, că a fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut în viață și în carieră. Pot spune că, spre final de carieră, la Universitatea Cluj am simțit din nou, aceleași emoții ca la FCSB. Din afară, înainte de transfer, nu prea știam eu ce înseamnă Universitatea Cluj. Când am sosit aici, am descoperit că este cea mai iubită echipă din Ardeal și că emană un spirit rar. O spun cu mâna pe inimă. Dacă aș da timpul înapoi și aș fi din nou la acea cumpănă din 2022, aș face exact aceeași alegere: aș veni la Universitatea Cluj. Această echipă, cu suporterii ei excepționali, mi-a schimbat efectiv starea de spirit. Nu vreau să bravez, dar doresc să știe toată lumea că grație atmosferei și acestui spirit “U” am rămas aici pe mai puțini bani, chiar dacă am avut și alte alternative. Aș fi putut pleca, de exemplu, în Arabia Saudită. Aș fi câștigat poate două milioane de euro în plus, dar spiritul “U” m-a ținut pe loc. Așa văd lucrurile și în viitor și, probabil, Universitatea va fi echipa de la care, când va veni vremea, mă voi retrage din fotbal.
De la atacant dreapta la... fundaș stânga. De unde această schimbare radicală?
Eu sunt un îndrăgostit de fotbal. În cariera mea am jucat aproape pe toate posturile. Nu am jucat portar și fundaș central. Prima dată când am trecut fundaș și mijlocaș dreapta s-a întâmplat la Anderlecht Bruxelles. Acolo era un sistem tactic diferit, în care jucam fără extreme. Îmi amintesc de un derby cu Brugge, care este un fel de Sparta – Slavia al Belgiei, că nu aveam fundaș dreapta și a trebuit să joc acolo, iar presa m-a apreciat pentru că am jucat foarte bine în această nouă poziție. La fel, în Liga Campionilor, un meci cu Bayern Munchen, am jucat fundaș dreapta și a fost, probabil, cel mai bun meci al meu din perioada petrecută în Belgia. Pe urmă la Sparta Praga, iar am fost nevoit să joc fundaș dreapta, deoarece la un meci nu aveam acoperire pe acel post. Și uite așa, m-am cam obișnuit să joc apărător lateral.
Apoi, la CFR Cluj, nu am jucat deloc fundaș. Aici însă s-a întâmplat altceva. Dan Petrescu, într-un meci cu AS Roma, m-a pus să joc număr 6, mijlocaș defensiv în fața apărării. Mi se pare foarte interesant să joci mijlocaș central. Am ajuns apoi la Universitatea Cluj, unde Eugen Neagoe m-a pus să joc fundaș. După aceea Ioan Ovidiu Sabău m-a băgat mijlocaș stânga, după care m-a ”retrogradat” fundaș stânga. Nu credeam că poate fi așa interesant să joc un post diametral opus. Sincer să îți spun, acum după ce am jucat mai multe meciuri acolo, îmi place enorm deoarece simt că pot să organizez mai bine jocul și îmi iese foarte bine pentru piciorul invers, eu fiind dreptaci. Adevărul este că, după ce mă las de fotbal, doresc să devin antrenor, iar faptul că m-am rotit pe aproape toate posturile, consider că mă ajută mult. Am jucat și inter în carieră și mi-ar fi plăcut să joc fundaș central, într-un sistem cu trei stoperi. Așa ca să rezum, primele antrenamente ca fundaș stânga le-am făcut încă de la Anderlecht, dar de jucat prima dată pe acest post a fost la Universitatea Cluj, unde pur și simplu m-am reinventat.
"Am fost aproape chiar de selecționarea pentru Euro 2024"
Revenire neașteptată la echipa națională. Cum a fost reconvocarea?
O parte din răspuns este deja dat la întrebarea anterioară. Faptul că am devenit fundaș stânga, după atâția ani de fotbal, cred că mi-a redeschis porțile naționalei. Sincer nu mă mai gândeam să revin în cantonamentul tricolorilor. Totuși, să știți că am fost aproape chiar de selecționarea pentru EURO 2024, deoarece nu era al doilea fundaș stânga. Lucru care s-a văzut și la meciul cu Olanda, când a fost Bancu suspendat. Prima dată când s-a discutat despre convocarea mea, ca fundaș stânga, a fost înainte de meciul cu Elveția, pe care l-am câștigat cu 1-0 și ne-am calificat la Campionatul European. Am considerat însă că nu sunt suficient pregătit și mai bine să refuz la acel moment. Ca să răspund direct la întrebare, cred că și legătura specială pe care o are Ioan Ovidiu Sabău cu Mircea Lucescu m-a ajutat mult. Sabău i-a vorbit mult despre mine, ca fundaș stânga, iar domnul Lucescu a ținut cont de aceste aspecte. Țin să subliniez și că, pentru revenirea la națională, m-a ajutat mult echipa de club. Faptul că am avut un parcurs foarte bun cu “U”, că am fost lideri 18 etape, sunt chestiuni care au contat enorm.
La Euro 2024 erai suporter al naționalei, acum ai redevenit jucător al naționalei. Ce sentiment te încearcă?
Wow. A fost foarte tare atmosfera ca suporter. În vara lui 2024, când am fost la meciul cu Olanda, în optimile de finală, noi ne aflam în cantonament cu Universitatea Cluj chiar în apropiere de Munchen. A fost tare frumos acel sentiment de suporter. Nu m-am gândit deloc și nu am avut frustrări că aș fi putut să joc în acel meci, mai ales că Bancu era suspendat. Am trăit momentul, am băut bere și ne-am întristat pentru că am luat bătaie. Am fost la acel meci mai mulți colegi de la Universitatea. Am dat autografe, a fost frumos, exceptând faptul că am mâncat bătaie și am fost eliminați.
"Merităm să mergem la turneul final al Campionatului Mondial"
Ce șanse avem să ne calificăm la Campionatul Mondial?
Este o întrebare sensibilă, care merită un răspuns amplu. Evident că și noi suntem foarte dezamăgiți de rezultatul de la Zenica. Prin prisma rezultatului și a evoluției din repriza a doua, este clar că nu avem ce să căutăm la Campionatul Mondial. Dar fotbalul este foarte diferit și evoluțiile pot fluctua mult. Dacă privim determinarea și prestația din meciul cu Austria, plus prima repriză contra Bosniei și Herțegovina, rezultă că merităm să mergem la turneul final al Campionatului Mondial.
Oricum, încerc să mă consolez cu gândul că și dacă băteam la Zenica, tot pe locul al doilea eram și tot la baraj ajungeam. Este adevărat că puteam juca acasă primul meci, dar tragerea la sorți ne putea fi chiar mai grea decât acum. Admit că Turcia este o echipă foarte bună, că va avea stadionul de partea ei și că își dorește foarte mult să se califice la Campionatul Mondial. Dar să știți că nu sunt invincibili. Pot prinde și ei o zi mai slabă, pot interveni accidentări sau cine știe câți alți factori. Așa că avem șansele noastre și fiți siguri că le vom juca până la capăt. Important este să trecem de acest baraj cu Turcia și să recalculăm șansele înaintea unei finale. Turcia este o echipă valoroasă, dar nu este Spania, de exemplu, împotriva căreia cred că ne-ar fi fost realmente imposibil.
Mai vreau să completez că domnul Lucescu este antrenorul care, cu siguranță, ne poate duce la Campionatul Mondial. Este foarte atent și meticulos în pregătirea meciurilor, iar experiența pe care o are, corelată cu informațiile statistice la care ține foarte mult, cred că ne ajută enorm în această campanie. Sincer, eu sunt încrezător și aș dori ca toți românii să susțină echipa națională și să creadă în noi.
"Doresc să-mi închei cariera la Cluj"
Care sunt planurile de viitor cu Universitatea?
Dacă mi se va propune, cred că voi mai semna prelungirea contractului cu un sezon. Sincer, nu aș vrea să plec să mai joc în altă parte. Mă simt bine aici și doresc să îmi închei cariera la Cluj. Poate mi-aș fi dorit, sentimental, să joc ultimele meciuri la Brașov, dar acolo nu mai este echipă. Aici aș mai spune că mă bucură tare că am pus umărul la reconsolidarea Universității. Am ajuns pe locul patru, într-o finală de Cupa României, în cupele europene. Acestea sunt performanțe uriașe, mai ales dacă ne gândim că investițiile financiare nu au fost ca la alte cluburi. Să câștim un trofeu cu Universitatea Cluj ar fi un vis.
Ce vei face după ce renunți la fotbal?
Îmi doresc mult și am început deja primii pași în antrenorat. Am obținut deja Licența C și sunt cursant pentru Licența B. Apoi, când va veni timpul, mă voi orienta pentru Licența A.
Poți face unele comparații între cluburile la care ai jucat? FCSB, Anderlecht, Sparta, CFR?
Eu sunt stelist de mic copil, așa că perioada pe care am avut-o la FCSB e una specială. Chiar dacă acum nu se mai numește Steaua, când jucam eu acolo era Steaua. M-am atașat foarte mult de Anderlecht, mai ales că am și un titlu de campion al Belgiei acolo. La Sparta Praga îmi pare rău că nu am câștigat niciun trofeu. Poate fi considerat un regret al carierei mele de fotbalist. Am fost aproape de a câștiga Cupa Cehiei. Cu toate astea, Sparta mi-a rămas și ea în suflet, ca o marcă identitară. Îmi place să merg în vacanță la Praga, unde orașul este excepțional. O adevărată metropolă. Respect mult CFR Cluj, dar iubesc Universitatea. Numai după transferul la “U” am văzut ce diferențe sunt și ce înseamnă acest spirit unic. Pe un palier personal, Universitatea Cluj este la același nivel cu FCSB.
Cum îți amintești de Sparta Praga. Erau așteptările mari acolo?
Da, erau așteptări și exigențe foarte ridicate. Se investeau bani mulți la echipă, dar în acea perioadă Slavia era mai puternică. Pe urmă a venit o perioadă mai bună pentru Sparta, care a reînceput să adune trofee. Păcat că nu a coincis asta cu perioada mea la Praga.
Mai urmărești acum ce se întâmplă la Sparta Praga?
Da și am văzut că acum este un club total diferit față de momentele în care eu îmbrăcam tricoul Spartei. Am rămas într-o relație foarte bună cu Tomas Rosicki. El m-a și ajutat foarte mult în perioada în care am fost jucător al Spartei. Ținem legătura și sunt la curent cu parcursul Spartei în campionat și cupele europene. La fel cum țin legătura și cu foștii mei colegi de la FCSB. Îmi aduc aminte, din perioada pragheză, că am luat lecții de limba cehă, măcar pentru un vocabular uzual, dar mi s-a părut foarte greu de învățat.
Sparta Praga se pregătește de un meci important în Conference League, cu Universitatea Craiova. Îi așteaptă un meci greu pe cehi?
Va fi fantastic de greu la Craiova, unde stadionul ajută mult echipa. Acum că n-am jucat în campionat, fiind suspendat, i-am putut studia un pic pe olteni. Craiova este o echipă foarte bună, care și-a ridicat mult nivelul. Au avut un antrenor foarte bun, pe Rădoi, iar echipa încă joacă după cum antrena Rădoi. Acum desigur că trebuie să se adapteze la stilul de conducere al noului antrenor și probabil că se va face tranziția spre o schimbare de plan. Aștept cu mare interes acest meci.
Care ar fi principalele pericole pentru Sparta în acest meci?
După cum am văzut și la meciul cu noi, chiar dacă nu au marcat, craiovenii sunt foarte periculoși. Baiaram, dar cam toți din atac, pot înscrie oricând. Anticipez un meci echilibrat, dar cred că dacă se juca la Praga, Sparta avea șanse mai mari.
Ai spus că ai citit pe Flashscore că atingi mingea de cele mai multe ori.
Da, sunt niște statistici Opta în acest sens, care demonstrează că mingea trece pe la mine de cele mai multe ori. După meciul echipei naționale, de la Zenica, am citit chiar pe Flashscore acest lucru. Probabil experiența acumulată mă face mai căutat de minge, dar și sistemul de joc al lui Mircea Lucescu, care nu vrea să băgăm mingea în centru, ci să jucăm spre margini, susține aceste statistici. Oricum nu este așa de important cine atinge mingea, ci ca echipa să câștige și noi să ne calificăm la Campionatul Mondial, să facem o mare bucurie românilor.
Îți propun ca, atunci când vei avea timp, să comentezi pentru noi, un meci la Flashscore.
Cred că ar fi o experiență nouă și interesantă de la microfon. Mulțumesc de propunere și, cu siguranță, cândva se va întâmpla și asta.
Interviul a fost realizat cu sprijinul clubului Universitatea Cluj, după meciul din Superligă, Universitatea Cluj – Universitatea Craiova 0-0, din 1 decembrie 2025.
Carte de vizită Alex Chipciu:
Născut la 18 mai 1989;
50 de selecții și 5 goluri la echipa națională;
Primul gol la națională, 15 noiembrie 2011, într-un amical cu Grecia, câștigat cu 3-1;
Debut la FC Brașov, în Liga a doua, 2006;
De trei ori campion al României, câștigător al Cupei României și al Supercupei României, de două ori câștigător al Cupei Ligii, cu FCSB;
Campion al Belgiei cu Anderlecht Bruxelles.