Recent, patronul FCSB-ului a vorbit despre o clauză interesantă din înțelegerea dintre Alexandru Mitriță și Universitatea Craiova.
Potrivit acestuia, dacă extrema de 30 de ani va fi transferată de clubul oltean, suma încasată ar urma să fie împărțită în mod egal între jucător și club.
„Dacă pleacă Mitriță, treaba lor. Eu știu că dacă pleacă se împart banii, suma de transfer. Jumătate-jumătate, da. Nu mă bag, nu mă interesează, e treaba lor. Ca să te poți bate la un trofeu trebuie să ai 2-3 jucători de valoare. Ca atare, Craiova a avut doi, dar nu a avut 3.
Să ai măcar 3. Dacă era și al treilea de valoare, lângp Mitriță și Baiaram, putea să îl ia (n.r. campionatul). Dar nu ai mă cum, ca trebuie să ai jucători pe toate compartimentele, cât de cât. CFR de aia poate, că are putere pe toate compartimentele”, a declarat Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.