Altele

Elias Charalambous, după ce FCSB a câștigat titlul: "Trebuie să fim serioşi până la capăt"

Elias Charalambous
Elias CharalambousČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, duminică seara, după victoria cu 2-0 în deplasare cu Universitatea Cluj, că formația sa a câştigat matematic titlul de campioană, însă trebuie să trateze cu seriozitate şi ultimele două meciuri rămase până la finalul play-off-ului Superligii.

"Am câştigat matematic titlul, dar suntem un club mare şi trebuie să fim serioşi până la capăt. De asemenea, dacă există şanse să câştigăm titlul cu un număr record de puncte vom încerca să facem acest lucru. Pentru că mentalitatea nu o arăți doar până câştigi matematic trofeul, ci şi în ultimele partide, după ce ți-ai adjudecat deja titlul", a afirmat tehnicianul la postul DigiSport.

Citește și: Ioan Ovidiu Sabău, după înfrângerea cu FCSB: "E clar că e o diferență mare între noi şi FCSB"

Charalambous s-a arătat surprins de evoluția bună a jucătorilor săi, mai ales că aceştia au sărbătorit câştigarea titlului în noaptea precedentă după ce meciul Universitatea Craiova - CFR Cluj s-a încheiat la egalitate, 2-2, iar FCSB nu mai putea rata titlul.

"Sunt cu adevărat mândru de jucători. Toată săptămâna am spus că ne vom concentra la maximum pe jocul nostru. Dar mai ales după ce am sărbătorit la hotel cu o noapte înainte nu credeam şi nu mă aşteptam că aceşti băieți vor arăta aşa de bine azi pe teren. Toți au fost serioşi şi concentrați şi pot spune că am arătat un fotbal foarte bun azi, în special în repriza a doua. Nu mai am cuvinte să îi laud pe jucători şi mă bucur că suporterii noştri au fost azi prezenți în număr mare pentru a sărbători alături de ei. Este o seară minunată pentru noi. Dar cel mai important lucru pentru mine azi a fost faptul că jucătorii au arătat seriozitate şi responsabilitate", a adăugat el.

Citește și: Mihai Stoica a lămurit situația antrenorului pentru sezonul următor: "Avem cuvântul lui"

Antrenorul cipriot a ținut să le mulțumească tuturor oamenilor din club care i-au ajutat pe jucători să câştige al doilea titlu consecutiv.

"Le mulțumesc tuturor celor din club care au muncit alături de noi în acest sezon. Sunt mulți oameni în spatele cortinei care dau totul în fiecare zi pentru echipă, pentru ca jucătorii să poată să dea totul atunci când intră pe teren", a precizat Elias Charalambous.

FCSB, virtual campioană după remizat dintre Universitatea Craiova şi CFR Cluj (2-2), a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-0 (0-0), duminică seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-off a Superligii de fotbal.

FCSB a ajuns la 22 de meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, 15 victorii şi 7 egaluri.

În meciurile directe dintre cele două echipe, FCSB a remizat la Bucureşti (1-1) şi s-a impus la Cluj (2-1), în sezonul regulat, iar în play-off a câştigat cu 1-0 şi 2-0.