”Urmează un derby şi vrem să câştigăm. Ştim cât de importante sunt aceste meciuri pentru suporterii noştri, aşa că vom face totul pentru a obține cele trei puncte. Victoria cu PAOK a trecut, acum ne concentrăm la maximum pe acest meci cu Dinamo. Într-un derby nu există o echipă favorită. Cei care vor face mai puține greşeli vor câştiga”, a spus tehnicianul.
Charalambous nu este îngrijorat de absențele din echipa sa, precizând că are un lot mare, cu jucători valoroşi.
”Când joci atâtea meciuri la rând într-o perioadă scurtă există şi riscul de a pierde anumiți jucători pentru că dau de fiecare dată totul pe teren. Însă, chiar dacă avem absențe, eu ştiu că avem un lot mare, cu jucători care îi pot înlocui cu succes. Ştim să gestionăm aceste probleme.
”I-am pierdut în acest sezon pe Olaru, pe Lixandru, pe Tavi Popescu, acum avem alți doi absenți (n.r. - Florin Tănase şi Daniel Bîrligea). Însă asta nu este nicio scuză pentru noi. Trebuie să găsim soluții pentru a ne ridica la nivelul dorit. Meciul cu PAOK a trecut, acum trebuie să lăsăm capul jos pentru că ne aşteaptă un meci dificil. Dinamo a făcut lucruri bune în acest campionat, dar, aşa cum spun de fiecare dată, e important ce facem noi pe teren, nu adversarul”, a explicat el.

Antrenorul cipriot a menționat că momentan nu se gândeşte la Olympique Lyon, adversara din optimile de finală ale Europa League.
”Am făcut pasul către următoarea fază a competiției şi dificultatea creşte, este normal. Europa League în acest an este ca Champions League, pentru că nivelul echipelor este foarte înalt. Nu m-am gândit prea mult la Lyon, însă când va veni timpul vom analiza în amănunt adversarul. Ştim că Olympique Lyon este un club mare, va fi o dublă dificilă, însă avem timp să ne pregătim. Acum concentrarea noastră se duce către meciul cu Dinamo, apoi către cel cu Rapid. Trebuie să o luăm pas cu pas, meci cu meci, este singurul lucru pe care îl putem face”, a adăugat Charalambous.
FCSB întâlneşte Dinamo, duminică, de la ora 20:00, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 28-a a Superligii.