Decizia mutării partidei pe cel mai mare stadion din țară le aparține giuleștenilor, care au renunțat la avantajul terenului propriu pentru a permite unui număr mai mare de fani să fie prezenți la meci. În Giulești, capacitatea se oprește la aproximativ 12.500 de locuri, în timp ce Arena Națională oferă un spațiu mult mai generos pentru spectatori.
FCSB va beneficia de întreaga peluză
Deși nu va exista un acord formal între cluburi, Rapid a anunțat că suporterii FCSB vor avea acces la întreaga peluză dinspre Bulevardul Basarabiei. Este o decizie care vine în contextul în care, la confruntările anterioare, au existat discuții aprinse privind numărul biletelor oferite galeriei oaspete. Conform regulamentului, minimul obligatoriu este de 5% din totalul locurilor disponibile – adică în jur de 2.500 în cazul Arenei Naționale.
Totuși, clubul gazdă se arată deschis și flexibil în privința accesului rivalilor în tribune, chiar dacă nu este încheiat niciun document oficial.
”Vom juca pe Arena Națională, iar FCSB va primi o peluză sau câte bilete solicită suporterii lor în peluza respectivă, că poate vor mai puține.
”Însă nu vom face niciun protocol scris. Mi se pare suficient să ne înțelegem, suntem în 2025 și dacă nu intervine vreo problemă de regulament sau ceva impus de Jandarmerie, cred că este suficient un gentleman’s agreement. Sper să avem un derby frumos, lipsit de incidente, în care, normal, mi-aș dori să câștigăm noi”, a declarat Victor Angelescu, președinte și acționar al Rapidului, pentru Digi Sport.
Rapid, lider provizoriu în SuperLigă
În urma victoriei cu 2-1 împotriva lui FC Botoșani din etapa a 4-a, Rapid a urcat temporar pe prima poziție în clasament. Cu 10 puncte acumulate, echipa vișinie se află la egalitate cu Universitatea Craiova și Farul, dar conduce datorită golaverajului superior.
Meciul contra moldovenilor nu a fost lipsit de tensiune. Antrenorul adversarilor, Leo Grozavu, a criticat vehement arbitrajul, în timp ce și Rapid și-a exprimat nemulțumirea față de deciziile luate de central, semnalând două penalty-uri neacordate și o lovitură liberă contestată, în urma căreia Ongenda a redus din diferență.