Dorinel Munteanu, după al doilea succes cu Hermannstadt: "Să nu mai fim oile care se duc la tăiat"

Dorinel Munteanu
Dorinel MunteanuAgerpres

După patru înfrângeri consecutive, Hermannstadt a reușit să o învingă pe FC Botoșani cu 3-1 și să obțină al doilea succes în campionat din mandatul lui Dorinel Munteanu.

La finalul partidei, Dorinel Munteanu a declarat că victoria a venit și pe fondul unei schimbări de atitudine.

Citește și: Hermannstadt reînvie și o scoate pe FC Botoșani din lupta pentru play-off

"Sincer, din punctul meu de vedere, fără falsă modestie, puteam să jucăm și mai bine. Dar sunt mulțumit pentru efortul lor. Au trecut, sper, peste acel prag psihologic care i-a tras înapoi puțin."

În ciuda celor trei puncte, Munteanu a rămas prudent: "Trebuie să avem foarte mare grijă, pentru că cu aceste trei puncte nu putem rezolva absolut nimic și ne trebuie punct sau puncte în următoarele jocuri. Ne gândim de astăzi la meciul de Cupă, pe care îl tratăm foarte, foarte serios, fără niciun menajament, pentru că avem nevoie de omogenitate. Avem nevoie de jucători din lot care trebuie să aibă minute, fiindcă trebuie să-i folosim pe toți în această luptă grea până la sfârșitul campionatului. Așa că îi felicit, îi felicit sincer pe toți care au evoluat astăzi."

"Să nu mai fim oi care se duc la tăiat"

Întrebat despre deblocarea psihică a echipei, antrenorul a făcut trimitere la o discuție internă: "Am spus la începutul interviului sau în conferința de presă: a avut loc o discuție între patronii echipei și echipă. Nu știu ce s-a discutat, pentru că n-am luat parte la acea discuție, dar văd că a fost un feedback destul de bun. S-a văzut pe teren."

Mesajul său către vestiar a fost tranșant, cu o metaforă puternică: "Am încercat să le transmit un mesaj foarte simplu și foarte clar. Fără o atitudine, fără onestitate, noi trebuie să schimbăm regimul tactic... toată lumea care ne caracteriza retrogradați, să schimbăm, să nu mai fim victime, să nu fim oile care se duc la tăiat, să fim câinii sau haite de lupi care trebuie să câștige puncte. Astăzi, într-adevăr, a fost ca un război pentru noi, pentru că s-au implicat în joc total."

Despre susținerea conducerii, Munteanu a admis dificultatea perioadei și presiunea rezultatelor: "A fost o perioadă grea. Antrenorul este ținut de rezultate. Obiectivul meu este să salvez echipa, să urcăm în clasament, pentru că numai cu atitudinea acestui joc putem schimba clasamentul. Clasamentul nu se schimbă dacă avem altă atitudine."

Pentru Hermannstadt urmează sfertul de finală din Cupa României, contra Universităii Cluj, iar apoi ultima etapă din sezonul regular, pe terenul Oțelului Galați.