Altele

Dinamo, surclasată de Petrolul la Săftica în primul amical al verii

Dinamo-Petrolul în Superligă
Dinamo-Petrolul în SuperligăČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES/ Profimedia
Start cu stângul pentru Dinamo în stagiul de pregătire. "Câinii" au fost învinși clar de Petrolul în primul amical al verii. 

Echipa lui Zeljko Kopic a fost învinsă cu scorul de 0-3 de către Petrolul Ploiești într-un amical disputat cu porțile închise la Săftica, fără acces pentru fani și presă.

Meciul a reprezentat o primă ocazie de evaluare pentru tehnicianul croat, care a trimis în teren un lot "încropit".

Reunirea "câinilor" de luni a fost urmată rapid de acest test cu Petrolul, o echipă care, la rândul ei, a început pregătirea sub comanda noului antrenor, Liviu Ciobotariu.

Kopic a optat pentru un prim unsprezece ce a inclus doar trei jucători de bază: Alexandru Musi (aflat la debutul ca titular pentru Dinamo, după transferul de la FCSB), Stipe Perica și Alexandru Roșca. 

Problemele pentru Dinamo au apărut devreme, când Stipe Perica a fost nevoit să părăsească terenul după doar o jumătate de oră, acuzând o ușoară accidentare musculară.

De cealaltă parte, Petrolul, care se pregătește pentru cantonamentul din Slovenia, a început meciul cu o formație mult mai apropiată de cea care va aborda meciurile din SuperLigă.

Prima repriză a fost săracă în ocazii, singura șansă notabilă fiind o bară semnată de Grozav în minutul 22.

La pauză, Liviu Ciobotariu a schimbat întreaga echipă, iar jucătorii proaspăt intrați au fost decisivi. Iustin Răducan a deschis scorul din careu, în urma unei centrări, Raul Bucur a majorat avantajul la 2-0 dintr-o poziție centrală, iar Ilie a stabilit scorul final, transformând o lovitură de pedeapsă.

Tineri și jucători în probe

Pe lângă jucătorii cu experiență, Kopic a oferit minute și tinerilor și jucătorilor aflați în probe. Printre aceștia s-au numărat Luka Zujovik (18 ani), un mijlocaș defensiv de la Florida Premier FC, sosit în baza parteneriatului cu academia din SUA Supreme FC, precum și Mihnea Toader și Alexandru Tabunci de la Academia de fotbal Dinamo București.

De asemenea, au mai evoluat și Sandu, Bobocea, Dragomir, Atanasiu, Pop, Bărbulescu, Rotund, Abdallah și Ionică, indicând o posibilă politică de reconstrucție a lotului.

După acest amical, Dinamo va pleca într-un cantonament la Curtea de Argeș, iar pe 21 iunie va ajunge în Polonia pentru a doua parte a pregătirii de vară.