O veste importantă pentru fanii ”câinilor” vine chiar înainte de mult așteptatul derby cu FCSB.
Arena Națională devine noua ”casă” a lui Dinamo în play-off
Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo, a anunțat că toate demersurile au fost făcute pentru ca echipa lui Zeljko Kopic să poată evolua pe cel mai mare stadion din țară în faza de play-off.
”Ne bucurăm de fotbal, e important că sunt 25.000 de fani pe o asemenea vreme. E clar că pornim ca outsideri, dar cred că ați văzut formula de joc, care spune că vrem să câștigăm.
Am spus-o tot timpul. Când o formație din România face puncte în Europa, e extraordinar pe termen mediu și lung. Ne dorim cât mai repede și noi, nu sezonul viitor, dar de peste două sezoane să putem fi acolo.
E impresionant ce au reușit administratorii de la Arena Națională. Felicitările mele, e extraordinar.
Am făcut deja cerere pentru Arena Națională pentru cele cinci meciuri. Vor fi două momente când vor fi două meciuri în același weekend pe Arena Națională, dar cred că vom putea face acest lucru”, a spus Andrei Nicolescu, pentru DigiSport.