Salt la conținutul principal

VIDEO Dinamo a dominat pe ”Arcul de Triumf”. Mazilu a marcat la nivel de club după aproape trei ani

Actualizat
Adrian Mazilu
Adrian MaziluRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Dinamo s-a impus cu 4-0 în fața lui FC Voluntari, pe ”Arcul de Triumf”, în etapa a 4-a din SuperLiga. Danny Armstrong a deschis scorul din penalty, Alexandru Musi a majorat avantajul după pauză, iar Oliver Hintsa și Adrian Mazilu au închis tabela în prelungiri.

Dinamo București - FC Voluntari 4-0

În fața celor aproximativ 7.000 de spectatori de pe ”Arcul de Triumf”, formația lui Nuno Campos a preluat inițiativa încă din start. Prima situație importantă a venit în minutul 5. Musi l-a găsit pe Alex Pop în apropierea porții, dar atacantul a fost blocat, iar mingea revenită la mijlocașul dinamovist a fost respinsă din nou de defensiva oaspeților.

Presiunea gazdelor a continuat. Armstrong a trimis o lovitură liberă în zid, Soro a încercat apoi fără succes de la distanță, iar Opruț a creat o nouă oportunitate cu o centrare pentru scoțian, care nu a reușit să cadreze lovitura de cap.

Dinamo a controlat jocul și a găsit golul înaintea pauzei

Alex Pop a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 14, când a reluat cu capul centrarea lui Irimia, însă Jurhar a reținut. Imediat după aceea, Cîrjan a încercat o execuție de la marginea careului, mingea trecând puțin pe lângă poartă.

Superioritatea lui Dinamo era reflectată și de cifre: după 20 de minute, roș-albii aveau 72% posesie și expediaseră zece șuturi, dintre care două pe spațiul porții.

FC Voluntari a încercat să profite de spațiile lăsate de adversară și să joace direct. Bellaarouch a anticipat însă pasele lungi ale ilfovenilor și a intervenit de mai multe ori în afara zonei sale obișnuite. Primul șut pe poartă al oaspeților a venit abia în minutul 30, când Ion Gheorghe a trimis fără forță, pe centrul porții.

Cea mai periculoasă acțiune a echipei lui Florin Pîrvu a fost semnată trei minute mai târziu de Merloi. Acesta a pătruns din partea stângă și a încercat să-l surprindă pe Bellaarouch la colțul scurt, dar portarul dinamovist a intervenit.

Echilibrul de pe tabelă s-a rupt în finalul reprizei. Musi a fost faultat în careu de Ion Gheorghe, iar arbitrul Iulian Călin a analizat faza la monitorul VAR înainte de a indica punctul cu var. Armstrong a executat penalty-ul și l-a învins pe Jurhar, ducând-o pe Dinamo în avantaj.

FC Voluntari a început mai curajos repriza secundă și a încercat să pună presiune pe defensiva dinamovistă. În minutul 47, o centrare a oaspeților i-a creat probleme lui Bellaarouch, fără ca ilfovenii să poată transforma faza într-o ocazie clară. Patru minute mai târziu, Merloi a încercat o finalizare din lateral, dar mingea s-a dus departe de poartă.

Dinamo putea să-și dubleze avantajul în minutul 56. Mărginean a fost lansat în adâncime și a trimis mingea în fața porții pentru Musi, însă internaționalul român de tineret a ratat întâlnirea cu balonul din numai doi metri.

FC Voluntari a reușit să trimită mingea în poartă în minutul 69, dar golul a fost anulat pentru ofsaid la Matko Babic în construcția fazei. A urmat și o verificare VAR pentru un posibil penalty, după un contact în care a fost implicat Pascual, însă scorul a rămas 1-0.

Dinamo a profitat câteva minute mai târziu. Armstrong, autorul primului gol, l-a lansat excelent în adâncime pe Musi, iar acesta a scăpat singur cu Jurhar și a finalizat pentru 2-0 în minutul 74.

La numai un minut după gol, meciul a fost întrerupt după un contact dur în urma căruia Pascual a rămas întins pe gazon. Colegii fundașului dinamovist au cerut rapid intervenția echipei medicale, iar ambulanța a pătruns pe teren.

După câteva minute în care medicii au intervenit, toată lumea a putut răsufla ușurată, Pascual fiind scos în afara terenului pe propriile picioare, dar cu gâtul imobilizat într-un dispozitiv special.

Finalul i-a oferit lui Dinamo mai multe ocazii pentru a majora diferența. Musi a reluat cu capul o centrare a lui Armstrong în minutul 83, iar patru minute mai târziu a șutat puțin peste poartă, după o pasă primită de la Cătălin Cîrjan.

Nuno Campos i-a schimbat în minutul 90 chiar pe marcatorii primelor două goluri. Armstrong și Musi au ieșit, iar Hintsa și Tarbă au fost trimiși pe teren.

Cei doi nou-intrați au fost protagoniștii prelungirilor. Tarbă a ratat mai întâi de puțin poarta, după ce Jurhar ieșise la aproximativ 30 de metri, dar s-a revanșat imediat.

În minutul 90+6, Tarbă a trimis o pasă la firul ierbii în fața porții, iar Oliver Hintsa a finalizat simplu din șase metri. Finlandezul a înscris astfel primul său gol în tricoul lui Dinamo.

Nu a fost și ultima reușită a meciului, Adrian Mazilu reușind să mai puncteze încă o dată, acesta fiind primul său gol la nivel de club, după o pauză de aproape trei ani.

Statistica partidei + Rezumat VIDEO

Statistica partidei
Statistica partideiOpta by Stats Perform

Echipele de start și informații pre-meci

Echipele de start
Echipele de startFlashscore

Înaintea confruntării directe, ambele formații sunt vecine de clasament, acumuland câte 4 puncte după primele trei runde.

”Câinii” se poziționează pe locul 7, având un golaveraj pozitiv de 6-3, în timp ce ilfovenii ocupă poziția a 11-a, cu un golaveraj de 3-7.

Dinamo vine după o remiză înregistrată în etapa precedentă la Galați, scor 1-1, unde a deschis scorul prin Soro în minutul 42, însă gazdele au restabilit egalitatea în minutul 66.

Un detaliu de remarcat este că bucureștenii au primit câte un gol în fiecare dintre primele trei meciuri ale acestui sezon. De cealaltă parte, FC Voluntari are un moral excelent după ce a bifat prima victorie din acest campionat în runda trecută, 1-0 pe teren propriu cu UTA, mulțumită golului înscris de Schieb în minutul 47.

H2H
H2HFlashscore

Istoricul confruntărilor directe este clar favorabil grupării din Ștefan cel Mare: în cele 24 de întâlniri disputate până acum în principala competiție internă, Dinamo s-a impus de 18 ori, Voluntari a bifat trei victorii, iar alte trei meciuri s-au încheiat la egalitate. 

Cea mai recentă dispută din Superligă a avut loc pe 26 aprilie 2024 și s-a terminat nedecis, 1-1, după reușitele semnate de E. Gnahoré, respectiv J. Cascini. În plus, roș-albii au o linie de clasament solidă pe teren propriu în ultimele 10 meciuri de campionat, înregistrând cinci victorii, trei remize și două înfrângeri.

Probleme în lotul lui Nuno Campos

Din punct de vedere al lotului, antrenorul Nuno Campos se confruntă cu câteva situații speciale. Pușcaș continuă procesul de refacere după intervenția chirurgicală suferită în această vară, fiind așteptat să revină pe gazon în luna septembrie.

În schimb, atacantul francez Karamoko s-a antrenat normal în această săptămână, deși nu s-a refăcut complet după accidentare, și ar putea prinde măcar repriza a doua. Francezul a bifat doar 25 de minute în actuala stagiune, chiar în prima etapă.

Tot la capitolul jucători, fundașul central Stoinov (20 de ani) se află pe lista de transferuri a Universității Craiova. Oltenii au înaintat o ofertă de 700.000 de euro, însă propunerea este mult sub pretențiile conducerii dinamoviste, care solicită nu mai puțin de 3.000.000 de euro în schimbul tânărului apărător.

Tabela la ultimul meci pe Arcul de Triumf
Tabela la ultimul meci pe Arcul de TriumfDinamo București/ Facebook

Strategie bazată pe tineri: Dinamo este singura formație din Superligă care a trimis pe teren exclusiv jucători sub 29 de ani. Mai mult, 13 dintre cei 19 fotbaliști utilizați de dinamoviști până acum sunt născuți după 1 ianuarie 2000.

Daniel Armstrong traversează o formă excelentă, reușind 9 pase decisive în anul 2026 (dintre care trei în ediția curentă de campionat), fiind pe primul loc în acest clasament calendaristic, la egalitate cu Issouf Macalou.

Voluntari, accidentări și transferuri

Tabăra condusă de Florin Pârvu se confruntă la rândul ei cu absențe importante. Mihai Roman este suspendat și va rata meciul cu Dinamo, mai având de ispășit o etapă după eliminarea din partida cu CFR Cluj, în timp ce Gîț și Pițian sunt indisponibili din cauza unor accidentări. Pentru a acoperi golurile din ofensivă, conducerea celor de la FC Voluntari s-a mișcat rapid în această săptămână și l-a transferat pe atacantul Adrian Chică-Roșă de la Petrolul Ploiești.

Fotbal