Deși echipa sa ocupă o poziție privilegiată în clasament, tehnicianul croat al celor de la Dinamo București consideră că Universitatea Craiova este formația care deține, în acest moment, prima șansă la cucerirea titlului de campioană.
Impresionat de parcursul oltenilor, care domină ierarhia internă după 28 de runde, Kopic vede în liderul actual o echipă completă, maturizată prin experiența europeană acumulată în acest sezon și extrem de bine echilibrată pe toate posturile.
”Craiova este o echipă puternică, sunt foarte acoperiți pe toate pozițiile. Sunt favoriții la titlu acum, dar nu ne dăm bătuți. Vom lupta până la final”, a declarat Zeljko Kopic pentru fanatik.ro.
Fără obiectivul titlului, dar în luptă pentru trofee
Performanța ”alb-roșilor” din acest sezon este una remarcabilă, reflectată printr-o constanță rară: doar patru înfrângeri în 28 de partide. Cu 52 de puncte acumulate, Dinamo se află la doar patru lungimi în spatele liderului, însă Kopic insistă că echipa sa joacă fără ”sabia deasupra capului”.
Obiectivul real, spune acesta, este construirea unei echipe solide și ridicarea nivelului de joc, nu neapărat trofeul de campioană.
”Nu a pus nimeni presiune pe noi să fim campioni. Suntem în poziția de a lupta pentru primele două locuri, iar dacă va exista oportunitatea, vom da tot ce avem mai bun. Am avut un sezon bun, dar cele mai grele meciuri de-abia acum vin, în play-off”, a concluzionat tehnicianul.
”Avem șanse și în Cupă. Am avut un sezon bun până acum, dar cele mai importante meciuri vin abia din play-off!”, a mai spus Kopic.
