Altele

Departe de Giulești? Unde ar putea juca ”alb-vișiniii” derby-urile din play-off

Galeria Rapidului
Galeria Rapidului Mihai TOMESCU / Mihai Tomescu / Profimedia
Rapid a remizat duminică seara, pe teren propriu, scor 0-0, în derby-ul penultimei etape, a 29-a din sezonul regulat al Superligii, cu FCSB. Giuleștenii au jucat pe Arena Națională acest meci, din postura de gazde, și intenționează să joace aici partidele de acasă din play-off.

După meciul cu FCSB, Victor Angelescu, acționar minoritar la Rapid, a anunțat că se ia în discuție ca giuleștenii să se întoarcă pe Arena Națională în play-off, pentru meciurile pe care le va găzdui cu Dinamo și FCSB.

Rapid va găzdui în play-off cinci meciuri pe teren propriu. În timp ce duelurile cu Universitatea Craiova, Universitatea Cluj și CFR se vor disputa pe arena din Giulești, confruntările contra rivalelor din Capitală ar urma să aibă loc pe cel mai mare stadion al țării, după cum a anunțat Victor Angelescu.

„Dacă vom putea, probabil vom juca două meciuri din play-off pe Arena Națională. Dacă va fi liberă Arena, dacă nu vom avea terenul suspendat, probabil vom juca cu FCSB și cu Dinamo, în condițiile în care vom putea să închiriem Arena Națională”, a declarat Angelescu, după meci, pentru GSP.

Dinamo lasă Arcul de Triumf pentru Arena Națională

Și ”câinii roșii” vor juca pe Arena Națională, deja folosită intens de FCSB pentru meciurile de acasă, dar și casă a echipei naționale.

Echipa din Ștefan cel Mare a anunțat că va juca pe cel mai mare stadion al țării confruntările din play-off.

”Toate meciurile se vor juca pe Arena Națională. Veste bună pentru suporteri! Începând de luni, 3 martie, dăm start procesului de abonare și reabonare pentru cele 5 partide din play-off”, scrie pe pagina oficială de Facebook.