Altele

Dennis Politic, la un pas de FCSB! Ce salariu va avea atacantul la campioana Superligii

Dennis Politic
Dennis PoliticČTK / imago sportfotodienst / Razvan Pasarica/SPORT PICTURES/ Profimedia
FCSB e foarte aproape să bată palma cu Dinamo pentru transferul lui Dennis Politic (25 de ani). Negocierile dintre cele două mari rivale au intrat pe ultima sută de metri, iar George Becali se arată optimist că șefii din Ștefan cel Mare vor accepta oferta finală.

Discuțiile între cluburi sunt foarte avansate, iar finanțatorul roș-albaștrilor e gata să le ofere celor din Ștefan cel Mare cel puțin 700.000 de euro, și pe Alexandru Musi pentru transferul atacantului Dennis Politic.

Potrivit informațiilor obținute de digisport.ro, jucătorul alb-roșilor și-a dat deja acordul pentru această mutare și așteaptă ca cele două cluburi să ajungă la un acord total.

Atacantul de bandă stânga ar fi fost convins să treacă la marea rivală pentru un venit lunar de 20.000 de euro, ceea ce l-ar propulsa printre cei mai bine plătiți jucători de la FCSB.

Dennis Politic
Dennis PoliticFlashscore

Becali confirmă discuțiile, dar așteaptă răspunsul final

Contactat de jurnaliști, George Becali a confirmat stadiul avansat al discuțiilor. Totuși, patronul FCSB a precizat că, momentan, nu a primit un răspuns pozitiv clar din partea celor de la Dinamo.

”Încă nu e gata. Suma este mult mai mare (n.r. de 700.000 de euro), dar nu avem încă ok-ul lui Dinamo. Nu știu dacă se va face. Am ajuns până la urmă la aproape un milion de euro plus Musi, cu toate angajamentele.

”Deocamdată nu am răspunsul ”DA”. Așa am convenit, să nu dăm nimic până nu se termină ultima negociere. Și nu e terminat. Încă negociem. Eu cred că se poate face”, a declarat Becali.